Campania ”Cred în minuni”, lansată de către fostul fotbalist Mihai Neșu, a reușit să strângă primul milion de euro

Campania ”Cred în minuni”, lansată de către fostul fotbalist Mihai Neșu, a reușit să strângă primul milion de euro. În cadrul acestui proiect se dorește construirea unui centru caritabil dedicat copiilor cu dizabilități în valoare totală de 3,5 milioane de euro. Veștile bune vin și în privința stării de sănătate a lui Mihăiță Neșu care este în îmbunătățire. Fostul fotbalist este acum chiar el imobilizat și urmează un program zilnic de recuperare. În urmă cu două săptămâni Mihaiță Neșu a înregisrat progresul de a mânca singur și de a realiza exerciții fizice mai complexe. El este optimist în privința progreselor viitoare.

Banii s-au strâns în principal din SMS-uri: nu mai puţin de 25.000 de persoane donează în fiecare lună câte 2 euro pentru visul fostului fotbalist. Fundaţia a reuşit, la momentul actual, să cumpere terenul, care se află în localitatea Cihei. În primăvară va începe construirea primelor trei clădiri, prima fiind o biserică, destinată vindecării sufleteşti a viitorilor pacienţi.

Construirea unui complex unic în România, în care să fie îngrijiţi copiii cu probleme motorii sau neurologice, este o idee mai veche a lui Mihăiţă. Actualul centru de tratament al Fundaţiei Neşu oferă terapii pentru zeci de copii la parterul unui bloc din cartierul Cantemir. Spaţiul închiriat nu este însă suficient. Specialiştii organizaţiei pot lucra simultan cu doar 8 copii.

Fundaţia Neșu a lansat în decembrie 2019 campania „Cred în minuni”. Aceasta şi-a propus ca în 2-3 ani să strângă din donaţii 3,5 milioane euro pentru realizarea Complexului 3D de recuperare

Fundaţia Neșu a lansat în decembrie 2019 campania „Cred în minuni”. Aceasta şi-a propus ca în 2-3 ani să strângă din donaţii 3,5 milioane euro pentru realizarea Complexului de recuperare. El va purta numele Sfântului vindecător Nectarie.

Întregul complex a fost conceput în 3D chiar de Mihăiţă Neșu. Complexul ar urma să aibă o grădină senzorială, săli de aşteptare, locuri de joacă adaptate. De asemenea, o clădire pentru familiile venite din alte zone, spaţii pentru terapii cu animale şi terapie horticolă, precum şi un centru pentru alte tratamente. Acesta din urmă va fi dotat cu săli de hidroterapie, echipamente pentru Therasuit Therapy, săli de kinetoterapie, de psihopedagogie şi pentru logopedie. Noul centru va fi un loc în care vor putea beneficia lunar de terapii la preţuri modice, achitând doar 30% din costuri.

„Vrem să oferim cele mai bune condiţii la cele mai mici preţuri, ca să-şi poată permite oricine să vină la tratament pe termen lung. Terapia constantă, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate face minuni”, a spus Mihai Neșu.

Cei care doresc pot face donații la : SMS cu textul «Cred» la 8844 – 2 Euro. Mai pot redirecționa orice sumă de bani prin transfer bancar în conturile RO63BTRLRONCRT0246793101 în lei. RO13BTRLEURCRT0246793101 în euro și RO17BTRLUSDCRT0246793101 în dolari.