Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, incendiul a fost semnalat în jurul orei 2:00, la balconul unui apartament de la etajul 2 din cartierul Arhitecţilor.

Trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD au fost trimise la locul incendiului.

Când au ajuns echipajele de pompieri, circa 50 de persoane din blocul respectiv ieșiseră în toiul nopții din case, iar incendiul se manifesta cu flacără deschisă la întreg balconul apartamentului, mai spuns angajații ISU.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore. Din fericire nu au fost victime omenești. Pompierii mai spun că au ars obiectele depozitate pe balcon (patru cauciucuri de automobil și diverse obiecte de plastic etc.) şi au fost degradate balcoanele din vecinătate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, mai spun pompierii.

Tot duminică noaptea, în jurul orei 2:30, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD la un incendiu la o cabană de lemn din municipiul Sibiu.

Acolo, incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră. A ars 70% din cabana de lemn de circa 20 mp.

Două persoane care au suferit arsuri pe mâini au primit îngrijiri medicale şi au refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs accidental de jar, scântei, a mai informat ISU Sibiu.