Arad. Tudorel Butoi, psiholog criminalist,  susține că asasinul ar putea fi o persoană din străinătate. Atlfel spus, criminalistul îndemnă pe oamenii legii să-și îndrepte atenția în perimetrul granițelor țării.

După moartea lui Ioan Crișan s-a aflat că era implicat în numeroase certuri, avea o amantă și multe mașini cumpărate pe numele altor persoane.

Totodată, un alt indiciu care ar putea duce la presupusul asasin îl reprezintă și furturile din casă pe care Ioan Crișan nu le-a reclamat la poliție.

Arad. Un cunoscut criminalist presupune că asasinul este din afara țării

”Se pleacă de la victimă. Iată că cu o săptămână în urmă aveam o victimă în persoana unui om așezat, respectuos, care împărțea binele peste tot, asta era fața acestui nefericit individ.

Acum iată că aflăm că omul nostru se afla într-o conjunctură conflictuală de tot marasmul. Certuri, viață duplicitară, concubinaj, mașini cumpărate pe numele altora, furturi din casă pe care nu le reclamă”, a explicat Tudorel Butoi la Antena3, informează capital.ro.

De asemenea, anchetatorii trebuie să găseasca persoana care nu era de acord cu comportamentul victimei și ar fi tras beneficii după moartea lui. Totodată, Tudorel Butoi are încredere în colegii săi și în curând se va descoperi asasinul.

”Atunci, din tot hățișul acesta trebuie să alegem persoana care era deranjată cel mai mult de acest comportament.

Deci, cui producem noi un bine prin acest omor? Cui folosește? Din lumea aceasta conflictuală am convingerea că colegii mei de la structurile implicate vor cădea din parașuta mafioților care vin din Italia, din spațiul rus, întunericul e sub lampă, tot timpul.(…) Ar putea fi mult mai aproape” a mai spus acesta.

Ioan Crișan era cunoscut pentru extravaganța de care dădea dovadă. Anul trecut a adus în ţară şi doi crocodili, pe care voia sa-i crească pentru carne. Omul de afaceri a sfârșit tragic imediat după ce s-a urcat la volanul mașinii sale, declanșând o explozie puternică. Bărbatul a murit pe loc.