Noul city Manager al Timișoarei este economistul Matei Creiveanu

 

Primarul Timișoarei a analizat câteva sute de CV-uri. Alegerea a fost anunțată recent. Matei Creiveanu, noul City Manager, are 42 de ani, vine din București unde a activat ca reprezentant regional al bancii austriece HYPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG.

„S-a încheiat un proces inedit de recrutare. Am avut peste 300 de persoane care au aplicat pentru aceasta funcție și pot să spun că am avut candidaturi de la niste profesioniști extraordinari. Din 2014 a fost directorul reprezentantei în România la banca de dezvoltare a landului Niederosterreich din Austria, una dintre cele mai importante bănci. Are experiența în administrarea unui patrimoniu, dar și în lumea financiară.

Este economist. A absolvit Academia de Studii Economice din București, a absolvit și liceul german și are 42 de ani. Mă bucur foarte mult că Matei s-a hotărât să ni se alăture. Este unul dintre acei oameni realizați profesional și chiar material, așa cum sunt și consilierii mei personali, și simt ca a venit momentul să dea ceva înapoi societății și să se implice. Din această categorie face parte si Matei Creiveanu.

Dominic Fritz explică de ce l-a preferat pe Matei Creiveanu

L-am ales pe Matei pentru că are o dubla experiență: a lucrat timp de 18 ani în privat, în bănci, dar are o solidă experiență de colaborare cu administrația publică din Europa Central Răsăriteană, inclusiv din România. A inițiat și structurat finanțări municipale de peste 200 milioane de euro pentru municipii din România precum Oradea, Brașov, Iași, Craiova și a asistat municipalități în utilizarea finanțărilor nerambursabile din partea UE, împreună cu instrumente de datorie publică, pentru finanțarea unor investiții locale de anvergură, precum Parcul Industrial Oradea.

Din păcate, trebuie să spun că acest concurs de city manager este singurul pe care eu am putut să-l fac așa cum consider eu că e cel mai bine. Din păcate, toate celalalte sunt făcute după legea funcționarilor publici și sunt foarte rigide și am cateva dubii dacă prin acest sistem reușim să atragem cei mai buni oameni. Cu acest proces gestionat de mine sunt convins că am reușit să-l găsim cel mai bun.

Are trei obiective principale: să reducă din cheltuielile orașului, să crească veniturile și să valorifice patrimoniul nostru și să crească calitatea serviciilor publice – curățenie, transport în comun…

O să primească și drept de semnătură, o să îi deleg semnătura mea de ordonator de credit, deci toate facturile orasului o să treacă prin mâna lui Matei. A primit și un aviz de la BNR, atunci a fost verificat că este un om de încredere și asta îmi dă și mie încredere că va gestiona foarte bine resursele orașului”, a spus primarul Dominic Fritz.

”Au fost trei luni fabuloase, un proces incredibil” , a declarat Matei Creiveanu

 

De cealaltă parte, Matei Creiveanu s-a arătat onorat și a declarat: „Au fost trei luni fabuloase, a fost un proces incredibil. Acum trei luni nu aveam nicio intenție să fac pasul către sectorul public și către Timișoara. A fost un concurs care a atras atentia profesioniștilor din sectorul privat care lucrează cu sectorul public. Am încercat să aflu mai mult despre noua administrație de la Timișoara, ce își propune, care sunt principiile, de ce au venit acești oameni să conducă un municipiu mare.

La Dominic Fritz mi-a atras atenția viziunea funcționarului public, ca om aflat în serviciul public. A fost impresionant că s-a înconjurat de o echipă de profesioniști, vârfuri în domeniile lor, și asta a făcut diferența majoră față de oricare alta administrație publică din România. Abia atunci am hotărât să candidez pentru acest post”.