ACS Crișana Oradea încearcă să dea o mână de jutor copiilor din mediul rural pasionați de fotbal

Cel mai nou club de fotbal din judeţul Bihor, ACS Crişana Oradea, încearcă să dea o mână de ajutor şi copiilor pasionaţi de sportul-rege din mediul rural, care, de regulă, au şanse mici de a ajunge de activa într-un cadru organizat, la echipe afiliate forurilor fotbalistice din ţară sau judeţ. Astfel, sub conducerea lui Szilveszter Denes, care este şi preşedinte, dar şi antrenor, clubul Crişana Oradea îşi desfăşoară activitatea în municipiul Oradea, dar şi în alte patru localităţi rurale din Bihor, la Tinca, Cefa, Ceica şi Dobreşti, relatează Bihoreanul.

„Ştim că pentru copii de la ţară este mai greu să facă parte dintr-un club sportiv, dar mai ştim că la ţară se nasc mute talente, bucuria copiilor de a juca fotbal se vede clar în ochii lor. De aceea, noi am decis să facem un pas către ei. Ne-am orientat unde am putea să mergem să ne dezvoltăm proiectul şi în mediul rural, am luat legătura şi cu autorităţile de acolo şi iată că avem deja patru localităţi, în afară de Oradea, unde activăm”, a declarat Szilveszter Denes, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat noul club şi proiectele. La conferință a mai participat şi Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.

ACS Crișana Oradea are 130 de copii care participăla antrenamente

Șeful forului fotbalistic bihorean a avut numai cuvinte de laudă la adresa noului club, care a avut cel mai mare număr de vouchere adjudecate prin Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, în cadrul programului care vine să sprijine copii nou legitimaţi. 77 de copii de la ACS Crişana au obţinut tichetele prin care clubul le-a achiziţionat diferite materiale sportive, mai spune sursa citată.

Noul club bihorean are aproximativ 130 de copii care participă la antrenamente, din care 83 sunt legitimaţi cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Între aceştia se regăsesc şi 14 fete care vor contribui la dezvoltarea fotbalului feminin din județ.

Baza sportivă centrală va funcționa în localitatea Inand, comuna Cefa

Baza sportivă centrală, care va fi omologată de AJF, va fi în localitatea Inand și are deja acordul de folosință de la Primăria Cefa.

Clubul are în prezent două echipe înscrise în competiţiile oficiale, cele de la juniorii E şi D, dar acestea nu au putut susţine încă niciun joc oficial, din cauza pandemiei, ştiindu-se faptul că din luna martie 2020 toate întrecerile de juniori au fost anulate.

Proiectul ACS Crişana, care se doreşte a deveni o veritabilă academie de fotbal în judeţ, poate fi văzut şi pe site-ul oficial al clubului crisanaoradea.ro.