Oradea. Polițiștii au descoperit victima pe insulița din zona Silvaş şi a fost transportată la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, pentru efectuarea necropsiei.

Analizele au fost îngreunate deoarece cadavrul a fost găsit într-o stare avansată de descompunere. Trupul a stat foarte mult timp în apă.

„Am înregistrat dosarul la noi. La momentul respectiv nu erau date care să stabilească identitatea acelei persoane. Procurorul de caz încearcă să stabilească identitatea acelei persoane”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, informează Bihon.ro.

În urma analizelor s-a descoperit identitatea bărbatului. Este vorba despre Sebastian Florin Secară, un tânăr de doar 22 de ani ce a fost dat dispărut.

Pe data de 22 aprilie, polițiștii au început căutările tânărului după ce el plecase de acasă cu două zile mai devreme, în jurul orei 16:10. Familia nu a mai putut lua legătura cu el și a cerut ajutorul poliției pentru găsirea lui.

Oradea. Tânăr de 22 de ani, descoperit în Crișul Repede

Până la momentul actual nu au fost făcute publice cauzele exacte ale decesului. Totodată, nu există nici indicii că ar fi fost victima unei infracțiuni. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul tânărului.

„Noi deocamdată verificăm aceste aspecte, să vedem dacă este sau nu este omor, sunt dubii sau nu sunt dubii cu privire la moartea victimei. În plus, așteptăm să vedem cine este victima și cum a ajuns în Criș”, a mai spus șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Gheorghe Vidican.

Reamitim că tânărul a dispărut pe data de 22 aprilie de acasă și nu a mai putut fi contactat. Miercuri, 5 mai, trupul neînsuflețit a fost descoperit pe insulița din zona Silvaş şi a fost transportată la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor.

Încă nu s-au descoperit cauzele decesului și nici nu există indicii că ar fi fost victima unei infracțiuni.