După vizita de vineri pe șantierul noii săli polivalente, ministrul Dezvoltării, Cseke Atiila, împreună cu primarul Oradiei, Florin Birta, au declarat că ar urma să fie dată în folosință la sfârșitul acestei veri.

Construcția este realizată în procent de 82 %, iar noua sală polivalentă va fi inaugurată după ce municipalitatea va termina amenajările exterioare.

„Noua sală polivalentă are un grad de execuţie de 82%. Mobilizarea constructorului este bună. Se vede că de la ultima noastră vizită (n.r. din luna ianuarie) s-a avansat bine”, a declarat ministrul Dezvoltării, informează Bihorenaul.

Oradea. Attila este mulțumit de modul în care se lucrează la construirea sălii polivalente

Ministrul Dezvoltării a precizat că lucrările la construirea sălii nu au întâmpinat probleme, iar constructorul își respectă contractul.

„Noi vrem ca în vara acestui an să predăm lucrarea beneficiarului, care este municipiul Oradea”, a spus ministrul. Noua sală polivalentă va găzdui numeroase evenimente sportive naționale și internaționale.

Primarul Oradiei, Florin Birta, s-a arătat încântat de faptul că Attila a inspectat lucrările.

„Este a doua oară, de când a fost instalat şi a preluat Ministerul Lucrărilor Publice, când domnul Cseke Attila vizitează această lucrare în teren. Ca primar, ştiu ce înseamnă să fii prezent pe şantier şi să îi îndemni pe constructori să se mobilizeze şi să se încadreze în termene”, a spus primarul.

Viitoarea sală polivalentă va avea un număr total de 5.000 de locuri, iar valoarea totală a proiectului este de 112 milioane de lei.

Aşezământul, care va fi încălzit cu apă geotermală. Sala va putea găzdui competiţii sportive de handbal, baschet şi volei, dar şi concerte, congrese, expoziţii, târguri şi altele.

Sala va avea, de asemenea, o parcare de aproape 800 de locuri pentru autoturisme și 22 de locuri pentru autobuze. De asemenea, constructorul va proiecta opt locuri pentru TIR-uri. Municipalitatea se va ocupa de amenajările exterioare. Valoarea lucrărilor este de 10 milioane de lei, iar banii provin din fonduri guvernamentale.