Oradea. O fetiță de doar 12 ani a fost molestată la intrarea într-un bloc de un bărbat de 32 de ani. El a fost prins chiar de tatăl victimei, ajutat fiind de vecini. Ei l-au imobilizat pe agresor și au așteptat venirea poliției.
Incidentul a avut loc duminică seara, în fața ușii de acces într-o scardă de bloc de pe strada Erofte Grigore.
Conform informațiilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, bărbatul a atacat-o exact în momentul în care fetița voia să intre în bloc. Bărbatul de etnie romă a fost arestat pentru 30 de zile.
Oradea. Atac asupra unei minore de doar 12 ani
„Inculpatul în vârstă de 32 ani a tras-o de haine şi a pipăit-o pe minoră, a prins-o de fund, cu intenţia de a o forţa să intre în scara blocului, însă a abandonat această acţiune, întrucât au intervenit mai multe persoane”, se arată în comunicatul procurorilor.
Fata a început să strige, iar oamenii din apropiere au intervenit de urgență, atacatorul fugind imediat. Tatăl fetiței, ajutat de o mână de orădeni, au reușit să-l prindă pe agresor, să-l pună la pământ și să anunțe poliția.
Augustin Berceni a fost trimis la audieri la sediul Poliției Municipiului Oradea. Agresorul a precizat că era beat la momentul în care s-a dat la fetița de doar 12 ani.
El a fost prezentat la Judecătoria Oradea, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură pe care individul o mai poate contesta la Tribunalul Bihor. Bărbatul a fost de curând eliberat din Penitenciarul Satu Mare, unde a fost închis pentru infracțiuni rutiere.
Duminică seara, o fetiță de doar 12 ani a fost salvată de tatăl ei, împreună cu alți orădeni, de un agresor sexual ce umbla pe strazi. Fata a fost molestată, iar strigătele de disperare l-au panicat pe violator, el fugind de la fața locului.