Asociaţia „Sănătatea ta” din Oradea a organizat, luni seară, un eveniment emoționant în faţa Spitalului Municipal, unitate care tratează pacienţi infectaţi cu Covid-19. Lângă spital au fost amplasaţi, în formă de inimioară, mai mulţi brăduţi împodobiţi, în așa fel încât ei să poată fi văzuţi de la etajele superioare de pacienţi şi de cadrele medicale.

În continuarea inițiativei lor, din dorința ca acești brazi artificiali – câteva zeci de bucăţi, de diferite dimensiuni – să fie mai aproape de medici și de pacienți, au fost apoi donaţi către secţiile care tratează pacienţi infectaţi cu Sars-Cov-2 din tot judeţul Bihor, decorând zonele de lucru ale cadrelor medicale şi unităţile de primire a pacienţilor. Unul dintre brazi decorat în roşu, galben şi albastru, a fost trimis către Centrul Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei de la ISU pentru a recompensa cumva și eforturile acestei instituții implicată în lupta anti COVID-19.

„Vă mulţumim pentru acest gest minunat, prin care aceşti brazi au fost dăruiţi colectivului spitalului. Ei vor pleca şi către toate secţiile COVID-19 din judeţ”, a spus Călin Barabaş, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Municipal în cadrul evenimentului denumit „O inimă pentru sănătatea ta”.

Coordonatoarea Asociaţiei „Sănătatea ta”, Camelia Pășcui, a spus că inițiativa a prins viață din dorința de a face un gest frumos și de recunoștință atât pentru medici şi pentru celelalte cadre medicale, cât şi pentru persoanele care trec prin această încercare a luptei cu coronavirusul. Nefiind uitate persoanele care şi-au pierdut viaţa din cauza virusului şi familiile lor greu afectate în această perioadă, a fost ţinut un moment de reculegere, iar o fetiţă a depus o coroană în faţa Spitalului Municipal.

Medicul orădean care a lucrat ca voluntar în Italia în perioada în care sistemul sanitar din peninsulă era copleşit, dr. Alin Suciu, prezent la eveniment și impresionat de inițiativa organizatorilor, a spus că toţi trebuie să înţeleagă că, deşi a apărut vaccinul, lupta cu virusul continuă. ”Toate eforturile de până acum trebuie susţinute şi mai departe. Chiar dacă multe persoane s-au vindecat, vorbim în acelaşi timp şi de un număr mare de pacienţi care rămân cu sechele şi cu leziuni pulmonare. Lupta pentru pacient urmează să continue şi în următorii ani. Pentru ca această luptă să nu fie în zadar e nevoie să conştientizăm că acest Sars-Cov-2 nu este o boală obişnuită şi că prevenţia e ceea ce ne face cu adevărat să limităm numărul de pacienţi”, a spus medicul orădean, preluat de ebihoreanul.ro.

Brazii împodobiţi au fost donaţi de mai multe persoane din Bihor, în urma apelului lansat pe reţele de socializare de Camelia Păşcui, coordonatoarea Asociației ”Sănătatea Ta”, evenimentul fiind sprijinit şi de asociaţia Cavalerilor Templieri din Oradea.