Pentru prima dată, din cauza unei crize de sciatică, Papa Francisc nu a putut oficia slujba de vineri, 1 ianuarie, dedicată Fecioarei Maria.

Începem noul an punându-ne sub privirea maternă și iubitoare a Preasfintei Maria, pe care liturgia o celebrează astăzi drept Maică a lui Dumnezeu. Pornim astfel din nou la drum pe cărările timpului încredințând angoasele și frământările noastre Celei care pe toate le poate.

În pragul acestui început, adresez tuturor urarea mea cordială de un An Nou 2021 fericit și senin! Fiecare dintre noi să se străduiască în așa fel încât să fie un an de solidaritate fraternă și de pace pentru toți, un an bogat în așteptare încrezătoare și de speranțe, pe care îl încredințăm ocrotirii cerești a Mariei, maica lui Dumnezeu și maica noastră! Avem nevoie de un vaccin pentru suflet, a fost mesajul lui Papa Francisc, citat de Vatican News.

Anul 2021, proclamat de Papa, Anul Familiei

Papa Francisc a hotărât să proclame anul 2021, Anul Familiei, începând cu data de 19 martie ac.

Suveranul Pontif a explicat și alegerea temei. Experiența pandemiei de Covid a scos în evidență importanța familiei, a celor dragi, a timpului pe care îl petrecem cu rudele, apropiații, prietenii, cei pe care îi considerăm tot ca pe niște rude.

Astfel, anul 2021 va avea ca obiectiv suportul familiilor vulnerabile, a copiilor și tinerilor, consolidarea relațiior dintre soți, părinți-copii, nepoți-bunici, mentionează sursa citată mai sus.

Suveranul Pontif ne-a dat tuturor teme de gândire pentru evoluția noastră spirituală.

Potrivit acestuia, în perioada aceasta ar trebui să spunem mai des: te rog,  „mulțumesc, îmi cer iertare, te susțin,  „te prețuiesc, te iubesc.

Din cauza măsurilor de restricție,  Pontiful a transmis mesajul de Crăciun în Sala Binecuvântărilor din Palatul Apostolic, în direct pe  pagina de oficială de internet  Vaticanului , nu  din loggia centrală a bazilicii, așa cum se întâmpla an de an.