Ministrul Culturii este de acord cu organizarea festivalurilor, dar participanții vor trebui să fie vaccinați, testați sau să fi avut deja coronavirus.

Bogdan Gheorghiu a precizat că sunt discuții cu mai mulți operatori culturali pentru reluarea evenimentelor în aer liber. Propunerea ministrului este ca și toți participanții să aibă o adeverință care să ateste vaccinarea împotriva COVID-19. Totodată, prezentarea unui test negativ sau unui document care să ateste faptul că participantul a trecut prin boală sunt propunerile ministrului.

Medicii susțin ideea, iar organizatorii de festivaluri așteaptă decizia finală

Bogdan Mincu, medic pneumolog, a precizat că ideea este una bună, iar organizatorii evenimentelor în aer liber așteaptă cu nerăbdare decizia finală.

”Mi se pare o idee bună, în sensul că pacienții care sunt vaccinați, sunt protejați de boală. Pe lângă ei, cei care au trecut prin boală, au un anumit grad de protecție. Apoi, cei care merg la festival, sunt de regulă persoane tinere, care, în mod tradițional, până la apariția tulpinilor acestea noi, erau mai feriți de boală”, spune Bogdan Mincu, medic pneumolog, informează Antena3.

Neversea, Untold și Electric Castle și-ar putea deschide porțile în 2021  

Renate Rozenberg, PR Electric Castel susține propunerea ministrului și așteaptă să primească, din nou, iubitorii de festivaluri.

”Pentru moment lucrăm doar pe scenarii. Din păcate neavând nici un reper foarte clar din partea autorităților. Tot ce putem să facem este să fim pregătiți pe mai multe variante”, spune Renate Rozenberg, PR Electric Castel.

Edy Chereji, directorul de comunicare Untold și Neversea, a precizat că aceste scenarii au fost luate în calcul.

”E un lucru bun pentru că noi am militat pentru aceste soluții de acum 2-3 săptămâni. Spuneam că, din punctul nostru de vedere, vaccinarea, testarea rapidă, dovada testului negativ, dovada anticorpilor, sunt măsuri care ne pot proiecta un scenariu pozitiv pentru acest an”, spune și  Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.

Datorită pandemiei de coronavirus, în anul 2020 toate festivalurile au fost anulate.