Campania naţională de vaccinare a început duminică, la ora 9:00. Prima persoană vaccinată din România a fost asistenta medicală generalistă de la Institutul Național ”Prof.Dr. Matei Balș”, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-COV-2. Prima persoană vaccinată la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj este doctorul Violeta Briciu, directorul medical al unității medicale. Alte patru persoane au fost vaccinate în aceeași dimineață la Cluj, începând cu ora 10.Este vorba despre Dr. Vasile Morar, medic șef radiologie, Dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale, Dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie și Dr. Miclăuș Diana, medic specialist TI.

„Este începutul sfârşitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată. „Nu a durut, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut”, a spus asistenta. Cei care se întreabă despre cum arată documentul oficial al vaccinării pot afla că acesta conține numele, prenumele persoanei vaccinate, restul datelor pacientului, informații despre vaccin, data și locul reaizării acestuia. Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare. „Vaccinarea este gratuită, voluntară/ neobligatorie, iar adeverința doveditoare nu este eliberată cu scopul de a condiționa sau restricționa ulterior drepturile persoanelor vaccinate”, se arată în informarea transmisă de Guvern.