După ce Parlamentul European a decis introducerea certificatului verde din 19 mai, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicită adoptarea, în cel mai scurt timp, certificatele de călătorie digitale.

Ea face apel către toate țările membre să creeze infrastructura necesară pentru folosirea pașapoartelor COVID.

„Certificatele verzi digitale ne vor ajuta să reluăm călătoriile sigure în UE. Scopul nostru este să le avem funcționale până în această vară.

Așadar, invit Parlamentul European și Consiliul să adopte propunerea noastră, iar țările UE să creeze fără întârziere infrastructura necesară!”, a scris  președinta Comisiei Europene pe Twitter.

E oficial. Din 19 mai, cetățenii ce doresc să călătorească au nevoie de un certificat verde

Parlamentul European a dat asigurări că în cel mai scurt timp se va aproba noua adeverință electronică, așa-zisul ,,pașaport COVID”. Conform calendarului, pașaportul electronic se va introduce până în vară.

Certificatul va include toate informațiile referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19. Totodată, ,,pașaportul” va înregistra dacă există un rezultat negativ la testul COVID-19, precum și informații cu privire dacă beneficiarul a fost infectat, în trecut, cu noul coronavirus. Documentul va putea fi folosit atât în format digital, cât și fizic.

Toate țările membre vor putea beneficia de acest ,,pașaport-verde” și va include informații esențiale și date personale securizate”. Comisia Europeană precizează că va ajuta statele membre să dezvolte software-ul necesar pentru verificarea documentului.

China a introdus deja pașaportul COVID

China a introdus pașaportul digital care le va permite cetățenilor să dovedească statutul sanitar în timpul călătoriei dinspre sau spre străinătate. Conform Agerpres, introducerea pașaportului digital va contribui la o deschidere a frontierelor chineze.

,,Certificatul COVID” este o aplicație pentru telefonul mobil ce va afișa datele referitoare la testele lor pentru COVID și statutul privind vaccinarea. Aplicația nu este obligatorie și este rezervată doar chinezilor.

Conform xinhuanet.com, aplicația va reprezenta va oferi o siguranță în plus călătoriilor spre sau dinspre străinătate.