Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Alba, actualmente, în cadrul structurii Spitalului Municipal Aiud, acela care a fost desemnat să funcţioneze drept spital suport COVID-19, există o secţie cu un număr de 20 de paturi ATI COVID, care însă, toate sunt ocupate.

Solicitarea DSP

Având în vedere acest aspect, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Alba, a înaintat o solicitare Spitalului Municipal Aiud prin care solicită întocmirea, în regim de urgenţă, a necesarului de medici ATI, pentru detaşarea de personal în judeţul Alba sau din alte judeţe pentru asigurarea extinderii numărului de paturi. Acest lucru se doreşte a fi realizat pentru a putea fi asigurată asistenţa adecvată bolnavilor de COVID.

Spitalul Municipal Aiud răspunde

În acest sens, Spitalul Municipal Aiud a cerut să fie detaşaţi nu mai puţin de 6 medici ATI, 2 din Alba şi 4 din alte judeţe, iar DSP a trimis mai departe solicitarea de faţă comandantului acţiunii (DSU). În momentul de faţă, estimările preliminare arată faptul că prin această acţiune capacitatea secţiei ATI COVID va creşte la 30 de paturi.

Reprezentanţii DSP Alba au precizat că momentan, la Spitalul din Aiud activează trei medici pe tura de zi, iar pe tura de noapte lucrează cadre medicale provenite de la celelalte spitale din judeţ, potrivit unui grafic de gărzi.

Încă o solicitare

În acelaşi timp, în urma videoconferinţelor efectuate de către DSP Alba împreună cu managerii din judeţ, s-a mai cerut analiza Spitalului Municipal Aiud cu privire la reconfigurarea structurii funcţionale pentru suplimentarea numărului de paturi pe secţia Interne Cardiologie Covid cu 40 de paturi cu oxigen. Secţia de faţă dispune de cea mai mare adresabilitate  în rândul bolnavilor COVID din judeţ.

Cazutile severe şi grave, tratate la Spitalul Municipal Aiud

Ca şi spital suport COVID, Spitalul Municipal Aiud este răspunzător de tratarea corespunzătoare a cazurilor COVID severe şi grave, însă judeţul dispune şi de celelalte spitale unde toate sunt prevăzute cu secţii COVID, fiind trataţi pacienţii cu forme uşoare şi moderate ale bolii.