Anul 2020 a însemnat pentru statul român daune stabilite de CEDO în valoare de  33,874,800 euro, potrivit unui raportat dat publicității de curând.

Sumele cuvenite justițiabililor reprezintă daune morale și materiale pe care CEDO le-a acordat, după ce în România, fie nu le-a fost respectat dreptul la apărare sau la un proces echitabil, fie strângerea probelor a fost făcută cu încălcarea altor drepturi fundamentale. Un exemplu în acest sens este cauza Bârsan contra României(n.r judecătorii  Gabriela și Corneliu Bârsan) cărora CEDO le-a acordat despăgubiri, deoarece organele de anchetă au strâns ilegal probe într-un dosar penal în care ulterior au fost achitați. Mai exact, Serviciul Român de Informații(SRI) nu avea competențe să efectueze acte de urmărire penală.

CEDO nu poate face legi sau schimba sistemul de justiție din țările pe care le condamnă, însă poate să ceară statelor respective, în decizia de condamnare, pe lângă despăgubirea financiară a victimei și anumite măsuri de îndreptare a sistemelor care au generat respectivele nedreptăți, transmite  APADOR-CH, prin intermediul unui comunicat de presă.

O condamnare la CEDO , respectiv acordarea daunelor celui care deschide proces, înseamnă că țara respectivă a încălcat prin magistrații naționali  unul sau mai multe drepturi prevăzute în Convenție.

Cele mai frecvente cauze pentru care România are de plătit din bani publici daune morale și materiale stabilite la CEDO sunt: dreptul la un proces echitabil, condiții improprii în detenție, nerespectarea dreptului de proprietate, protejarea corespondenței și supraveghere secretă, libertate de expresie, defăimare sau hate speech.

„Implementarea hotărârilor CEDO este importantă deoarece repară neajunsuri sistemice, previne încălcarea drepturilor altor persoane și contribuie la economisirea banilor pe care altfel statul este silit să-i plătească periodic pentru despăgubirea victimelor care obțin dreptatea de la CEDO”, subliniază APADOR-CH.

Legea care rămâne neaplicată

Ceea ce rămâne după plata despăgubirilor din bani publici este un articol de lege neaplicat.

Mai exact, în legea care reglementează răspunderea judecătorilor și procurorilor se menționează negru pe alb că:

 „ răspunderea patrimonială a statului nu-i scutește pe judecători și pe procurori să răspundă în fața legii, dacă și-au exercitat funcția cu neglijență sau cu rea-credință.

În realitate, erorile judiciare rămân nepedepsite. Magistrații nu au răspuns nici pecuniar, nici penal, pentru erorile judiciare pe care le-am achitat noi, toti românii contribuabili.

Instituția care se ocupă de verificarea și trimiterea în judecată disciplinară a magistraților se numește Inspecția Judiciară(IJ). Anual, aceasta dă un număr mic, sec, privind mici sancțiuni disciplinare aplicate unor judecători sau procurori. Nimeni nu vorbește despre sistemul care stoarce bugetul public pentru erorile judiciare, în schimb, reacționează foarte ușor la critici specifice jurnalismului de bună-credință, pe site-ul instituției fiind zeci de comunicate privind apărarea reputației profesionale, apărare asupra căreia decid singuri, fără a cere publicațiilor  detalii, puncte de vedere suplimentare.