Reprezentanţii Federaţiei Naţionale „Solidaritatea” a Pensionarilor din România organizează un protest datorită nerespectării legii cu privire la creșterea pensiilor.
Vineri, 26 februarie, reprezentanții Federaţiei Naţionale „Solidaritatea” a Pensionarilor din România ( FNSPR) vor protesta în fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale și la sediul Guvernului. Ei sunt nemulțumiți de faptul că coaliția de guvernare nu a crescut punctul de pensie, informează Agerpres.
Totodată, pensionarii protestează și pentru indexarea pensiilor cu rata de creștere a inflației și 50% din creșterea salariului mediu brut pe economie.
„Ne pronunţăm ferm împotriva programului de austeritate severă introdus de noul guvern, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”, se menţionează în comunicatul FNSPR.
Indiferența politicienilor față de pensionarii din România
Protestele ce vor avea loc astăzi, 26 februarie,atrag atenția asupra faptului că politicienii arată o adevărată lipsă de implicare privind primirea FNSPR în Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice.
Coaliția de guvernare a decis ca pensiile vor crește abia din 1 ianuarie 2022. În acea perioadă, punctul de pensie o să crească cu rata inflației și 50% din creșterea salariului burt pe economie.
Florin Cîțu: majorarea pensiilor cu 8 % făcea parte din programul electoral, nu din programul de guvernare
La începutul lunii februarie, șeful Executivului a precizat că pensiile sunt mai mari ca și anul trecut, iar creșterea lor cu 8 % a făcut parte din programul electoral.
”Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare. Punctul de pensie în 2021 e mai mare decât cel de anul trecut. Nu îngheață nimeni pensiile! Pensiile sunt mai mari decât anul trecut”, a fost premierul, deși OUG adoptată de Executiv prevede că majorarea pensiilor este amânată din 2021 pentru 2023 și 2024.”, a spus Florin Cîțu, la începutul lunii februarie
Reprezentanții FNSPR nu sunt de acord cu programul introdus de noul guvern. Ei susțin că măsurile luate de coaliție va sărăci populația, iar pensionarii vor resimți acest lucru din plin.