Până în prezent, reacțiile adverse sunt minore și cunoscute de medici, de scurtă durată.

De la debutul procesului de vaccinare și până sâmbătă, 16 ianuarie,  s-au raportat 712de reacții adverse: 279 reacții locale cu durere la locul injectării și 433 de reacții generale, precum febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie.

O singură reacție adversă este în curs de investigare, transmit responsabilii campaniei de vaccinare anti Covid.

Peste 12 000 de români vaccinați anti Covid-Materiale sanitare din Qatar

Sâmbătă seară au ajuns și materialele sanitare achiziționate de autoritățile române din Qatar.

Ministerul Apărării a anunțat că au sosit 250 de mii de seringi și 100 de mii de ace, necesare vaccinării.

Bihorul stă cel mai bine la organizare-Ce planuri are ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat că este posibil ca platforma pentru programarea vaccinării să mai aibă disfuncționalități, având în vedere numărul mare de accesări.

Voiculescu a dat asigurări că STS va lucra continuu, pentru ca programările să nu fie întârziate.

„ Nu voi veni niciodată în fața voastră să vă spun că totul este perfect atunci când nu este. STS lucrează încontinuu pentru a rezolva probleme și pentru a îmbunătăți platforma.

că nu avem doze de vaccinuri la discreție. Trebuie să ținem cont de acest lucru. Părinții și bunicii noștri dar și cei care suferă de boli cronice trebuie să aibă prioritate!

Sunt unele DSP-uri care s-au organizat foarte bine au organizat centre de vaccinare, au organizat echipele mobile. Un exemplu: Bihorul – are deja 6 centre pe 7 fluxuri – s-au menținut centrele din spitale și s-au înființat puncte noi. Mai mult, au 4 echipe mobile cu medici militari și medici din spitale” , a precizat Vlad Voiculescu.

Cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare a luat startul vineri, 15 ianuarie. În aceasta, sunt incluse vârstnicii, cei cu afecțiuni cronice și persoanele din domeniile esențiale.

Programările se fac on-line prin intermediul platformei vaccinare-covid.gov.ro sau prin intermediul medicului de familie.