Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu jandarmii și cu reprezentantul Agenției pentru pescuit, au desfășurat, zilele trecute, o importantă acțiune de prevenire și combatere a faptelor ilicite din domeniul piscicol

În plină iarnă pe malul Someşului Mic este agitație. Pescarii din zonă își continuă obiceiul și ”pasiunea” fără să respecte însă întotdeauna prevederile legislative în vigoare. Periodic oamenii legii revin pentru a face cât de cât ordine în acest domeniu.

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, zilele trecute, o importantă acțiune. În colaborare cu jandarmii clujeni și cu reprezentantul Agenției pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Cluj, ei au inițiat o activitate pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul piscicol. Acţiunile de acest gen se derulează periodic în împrejurimile râurilor de pe raza judeţului şi care au eficienţa lor. Adică, se face ordine în  privinţa pescuitului, relatează Ziarul Faclia.

Pe râul Someșul Mic au fost realizate verificări privind respectarea normelor legale ale activității de pescuit în habitatele piscicole naturale. Acțiunii s-a concretizat cu constatatea a 11 abateri de la prevederile în vigoare. Au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale.

Polițiștii recomandă respectarea legislației privind pescuitul și acvacultura

Polițiștii recomandă respectarea legislației privind pescuitul și acvacultura, a condițiilor în care permisul de pescuit a fost eliberat, precum și a perioadelor/ zonelor în care această activitate este permisă. Numai în municipiul Gherla trăiesc sute de pescari amatori, care abia aşteaptă să îngheţe Someşul Mic sau lacul de la Săcălaia (comuna  Fizeşu Gherlii), ca să iasă „la copcă”, mai menționează sursa citată.

Aceleași practici le folosesc pescarii în întreaga țară. Dincolo de nesportivitate și fair-play sau de respectul pentru natură și biodiversitate, pescarii sunt tot mai atrași să nu respecte legea pentru a se bucura de o captură cât mai mare și diversă. Oamenii legii, deși sunt prezenți, nu reușesc decât într-o proporție micăsă preîntâmpine sau să sancționeze actele de acest gen. În același timp s-a constatat o scădere a biodiversității și a efectivului de pește în apele române. Asociațiile de protecția mediului trag și ele un serios semnal de alarmă.