Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, premierul Florin Cîțu a vorbit despre modul în care România își poate continua drumul spre modernizare. De asemenea, el a mai precizat că ,,doar liberalismul salvează România”.
„La mulţi ani, România liberală! Partidul Naţional Liberal aniversează astăzi 146 de ani de la înfiinţare. Aproape un veac şi jumătate în care PNL a promovat singura soluţie pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor: liberalismul”, se arată în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Cîțu a explicat motivul pentru care a decis să intre în politică și de ce liberalismul reprezintă singura soluție pentru țara noastră în drumul spre normalitate.
,,Când am decis să intru în politică, am ştiut că singura variantă este să fiu liberal. Doar liberalismul salvează România, iar românii trebuie să ştie că guvernul de dreapta este singura soluţie!”, a scris Florin Cîţu într-o postare pe Facebook.
Florin Cîțu, mesaj emoționant la 146 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal
Prim-ministrul a mai precizat în mesajul postat că în urmă cu doi ani, PNL a reușit să scape țara de sub tutela PSD și și-a luat un angajament de a conduce țara într-o perioadă foarte dificilă.
„Acum, guvernul pe care îl conduc îşi asumă cele mai curajoase reforme liberale. Pentru România urmează o etapă importantă, de creştere economică. Nu există altă soluţie, doar liberalismul. La mulţi ani, PNL!”, a conchis Cîţu.
Partidul Național Liberal a postat un mesaj pe pagina oficială prin care aduce un omagiu marelui om politic Ion C. Brătianu.
,,Partidul Național Liberal sărbătorește astăzi, la Muzeul Național Brătianu, 146 de ani de existență și omagiază 200 de ani de la nașterea marelui om politic Ion C. Brătianu. De asemenea, marcăm un an de la înființarea Muzeului Național Brătianu. La mulți ani #PNL, la mulți ani liberali!” scrie Partidul Național Liberal, pe pagina de Facebook.