Preşedintele României, Klaus Iohannis a declarat în cursul acestei seri faptul că starea de alertă va fi prelungită şi, de asemenea, se vor introduce noi restricţii de circulaţie pe timp de noapte.

Președintele României: „Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum”

”Cifrele din ultima săptămână sunt îngrijorătoare, tendința de creștere este evidentă și din toate părțile se spune că presiunea pe secțiile de terapie intensivă este tot mai mare. Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare.

Campania de vaccinare merge merge foarte bine. Deja până acum peste un milion de români s-au vaccinat.

Numărul de doze administrate dar și numarul centrelor de vaccinare crește, astfel încât până în vară vom avea un nivel foarte bun de vaccinare al populației. Până atunci trebuie sa avem grijă să nu ne înecăm la mal.”

Klaus Iohannis anunţă restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte

Având în vedere numărul mare de îmbolnăviri, în această săptămână se va prelungi starea de alertă, iar circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată începând cu orele 22:00 în loc de 23:00. Cu toate acestea, vestea bună este faptul că momentan nu se are în vedere un lockdown de Paşti.

”Dragi români, nu avem în vedere un lockdown de Paști!”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Anunţul de faţă clarifică anumite declaraţii făcute de către oficialii din guvern vizavi de o serie de restricţii în perioada Sărbătorilor de Paşte.

Andrei Baciu: „Nu poți să faci predicții epidemiologice”

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, domnul Andrei Baciu, situaţia epidemiologică va dicta modul de organizare a slujbei de înviere de anul acesta.

„Este o situație în dinamică. Mai este ceva timp până atunci. Vedem că dinamica epidemiologică are niște modificări în special în ultimele zile.

O să vedem în funcție de contextul care va fi în perioada respectivă și, mai mult decât atât, ați văzut că orice fel de propuneri, orice fel de măsuri au fost analizate la o perioadă de 14 zile, lucru care s-a întâmplat încă de la începutul pandemiei.

Nu poți să faci predicții epidemiologice pe o perioadă mult mai mare de timp pentru că lucrurile acestea sunt direct dependente de perioada de incubație care afectează și dinamica epidemiologică”, a spus Baciu.

În acest an, Paştele Ortodox va fi sărbătorit pe data de 2 mai, în timp ce Paştele Catolic va avea loc pe data de 4 aprilie.

Declaraţiile preşedintelui pot fi urmărite aici.