Este vorba despre trei asociații ecologiste din Bihor care au obținut finanțare în valoare de 100 000 de lei pentru protejarea unor arii și specii naturale. Printre acestea, se află și racul bihorean, notează ebihoreanul.ro.

Proiectele pentru mediu din Bihor sunt finanțate de Fundația pentru Parteneriat și Mol România. În cadrul acestora, vor fi amenjate  poteci tematice, puncte de belvedere. Se vor organiza ateliere pentru elevi şi alte activităţi derulate în mai multe zone ocrotite.

Bihor. Bani pentru prima specie de rac din Europa

Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă din Bihor a obţinut finanţare pentru protejarea racului bihorean.

Racul bihorean este prima specie de rac descrisă în Europa după mai bine de 100 de ani, pe baza evidenţelor moleculare şi morfologice., potrivit sursei citate. Deși este pe cale de dispariție, specia nu este protejată de lege. Astfel, ecologiștii vor să o aducă în atenția autorităților. Va fi amenjată o potecă tematică pe Valea Dâlbii din Căbești, unde cei interesați vor putea afla totul despre racul bihorean.

 Circuitul Cheilor Cuţilor, transformat total

ONG-urile și-au propus să transforme total  traseul Circuitului Cheilor Cuţilor (n.r comuna Roşia). Va fi amenjată  o potecă educativă, unde turiştii vor afla ce este carstul , care este importanța lui, influența omului  asupra carstului, specii de animale și impactul antropic asupra lor, reguli de conduită într-o arie naturală protejată, scrie sursa citată.

Totodată, va fi  amenajat un punct de belvedere în Cheile Cuţilor. Acesta e va oferi o perspectivă inedită atât asupra noului traseu de via ferrata din zonă.

Cele mai multe dintre asociațiile care militează pentru protejarea mediului reproșează autorităților că nu fac suficiente eforturi pentru a valorifica resursele naturale.

Scandalul internațional după uciderea ursului Arthur a arătat cât de vid este sistemul legislativ în domeniul protejării speciilor protejate. Unii localnici din Covasna au precizat pentru evz.ro de Transilvania că, au mers ani de zile la autorități. Raportau cazuri de vânătoare ilegală. Totul a fost în zadar, spun ei.