Planurile gestionării deșeurilor pe raza comunei Șercaia, din județul Brașov, au fost anunțate de către primarul Cristinel Paltin, asta după ce primăria a fost sancționată în anii precedenți de către Garda de Mediu din pricina depozitării ilegale a gunoaielor pe teritoriul comunei.

Primarul a atras astfel un semnal de alarmă prin care spune că în momentul de față, autoritățile locale din întreaga țară sunt cu „cu sabia lui Damocles deasupra capului”, din cauza procedurii de infrigement. „De asemenea, se consideră că eu trebuie să îmi fac curat în comună. Dacă nu o fac bine, eu plătesc”, a continuat edilul.

Taxele în valoare de 8,4 lei/lună/persoană

Pentru gestionarea eficientă a problemei în cauză, edilul a făcut un anunț prin care a precizat faptul că la nivelul comunei a fost luată o decizia conform căreia se va înființa un serviciu local de salubritate, aflat în subordinea Consiliului Local.

În momentul de față dosarul se află depus la instituțiile responsabile cu licențierea serviciului de salubritate.

„Am ajuns la un preţ calculat de 8,4 lei pe lună pentru fiecare locuitor. Încercăm să ducem şi o muncă de conştientizare”, a precizat primarul Paltin.

Cristinel Paltin: „Avem o platformă de selectare autorizată”

Potrivit spuselor primarului, comuna ar fi avut contact și cu un anumit operator regional, care însă nu presta servicii de cea mai bună calitate.

„La nivelul comunei, operatorul solicita 18 lei pe lună de persoană. Era puţin probabil că locuitorii ar fi deschis poarta ca operatorul să încaseze banii. Ar fi spus că nu produce gunoaie şi le-ar fi aruncat unde ştiu că nu îi vede nimeni. În plus, operatorul nu avea nici un interes să selecteze gunoiul.

La Şercaia, procentul de colectare selectivă era undeva la 7%. Diferenţa, până la 51%, cât era obiectivul, era plătit de noi. De aceea, ne-am creat anul trecut o bază materială pentru propriul serviciu de salubritate. Avem o platformă de selectare autorizată, dar şi două celule de depozitare”, a declarat Cristinel Paltin.

Costul concesiunii ar fi fost între 500.000 lei şi 600.000 lei pe an

Potrivit reprezentantului Primăriei Șercaia, în eventualitatea cazului în care serviciul de față ar fi fost concesionat, atunci prețul s-ar fi ridicat la suma de 5000.000 – 600.000 de lei pe comuna pe an.

„Aceşti bani ar fi plecat din comună, fără o mare eficienţă. În plus, prin acest serviciu, avem deja un procent de colectare selectivă de aproximativ 26% şi suntem în creştere”, a încheiat Paltin.