Astăzi, 9 mai, echipa antrenată de Edi Iordănescu întâlnește pe Sepsi Sf. Gheorghe pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia. Meciul din această seară este crucial pentru CFR Cluj în lupta pentru titlu.

Meciul se joacă în etapa a 7-a din din play-off-ul Ligii 1. Sepsi Sf. Gheorghe nu are de gând să plece din Cluj fără cele trei puncte.

„Cu toate că eu cred ca sistemul play-off/out este unul bun, sunt și aspecte negative, unul dintre ele ar fi că apar diferite suspiciuni.

Pentru că sunt echipe care intră în play-off și nu au șanse la prea multe, și atunci, fie că lasă garda jos într-un mod voit sau nevoit, poate și pentru că e o relaxare sau o automulțumire, ies suspiciuni”, a precizat antrenorul echipei clujene, relatează monitorulcj.ro.

CFR Cluj, meci decisiv în lupta pentru titlu

Edi Iordănescu a explicat că în fiecare meci, jucătorii dau totul în vederea devenirii campioni ai României.

,,Eu nu am dovezi în sensul asta și nu pot să mă pronunț. Ceea ce pot să spun e că bag mâna în foc pentru tot ceea ce facem noi. Va spun cu mâna pe inimă că noi ne jucăm toate meciurile la capacitate maximă și nu am simțit niciodată din partea adversarilor o neimplicare. Pentru ce fac ceilalți nu vreau să bag mâna în foc, pentru că nu vreau să risc în niciun fel, asta nu înseamnă că acuz pe cineva”, a precizat Iordănescu înaintea meciului.

Un jucător important din lotul clujenilor, Andrei Burcă, a declarat că nu mai vrea să continue la CFR Cluj.

„Îmi doresc foarte mult să plec în acastă vară, sunt discuţii. Sper să câştigăm campionatul şi apoi vreau foarte mult să plec. Aştept ofertele! Discuţiile sunt deja, sper să iau cea mai bună decizie. Contează mult echipa naţionala, e cel mai important lucru pentru mine”, a declarat Andrei Burcă.

Astăzi, de la ora 19.00, CFR Cluj o întâlnește pe Sepsi Sf. Gheorghe pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.