Tanczos Barna a precizat că astăzi, 21 aprilie, în ședința de Guvern, se va prezenta bugetul pentru finanțarea programului Rabla Clasic și Rabla Plus. Totodată, el a mai precizat că bugetul alocat este dublu pentru mașinile electrice față de anul trecut.
,,Sunt programele prin care ministerul îşi doreşte ca parcul auto din România să fie reînnoit. Bugetul pe care îl prezentăm astăzi în Guvern are un buget dublu pentru maşinile electrice faţă de 2020. A fost o decizie prin care am venit în întâmpinarea tendinţelor internaţionale şi tendinţelor de pe piaţa românească.
Primele trei luni ne-au dat dreptate, se vede că a crescut aproape exponenţial numărul maşinilor electrice cumpărate în România în primele trei luni, iar acest buget, acest sprijin vine practic în favoarea celor care se gândesc dincolo de mobilitatea şi confortul personal şi la impactul pe care îl lasă fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător şi la reducerea emisiilor de carbon. (…)
Data lansării: 26 aprilie. Avem un termen legal de 5 zile care trebuie respectat după aprobarea bugetului AFM, iar pe 26 aprilie începe Rabla Plus”, a afirmat Tanczos Barna, informează Agerpres.
Ce noutăți aduce Rabla Clasic
Ministrul a venit cu un mesaj pentru persoanele care dores să vândă mașina imediat după achiziționarea ei prin programul Rabla Clasic. Demnitarul a clarificat din startul locului că în programul Rabla Clasic a fost introdusă interdicţia de a vinde maşina nouă timp de un an.
La Rabla Clasic am majorat bugetul de la 6.500 la 7.500, tichetul standard de sprijin este de 7.500 de lei în 2021. Am majorat, de asemenea, eco-bonusurile pentru hibrid şi pentru maşinile care au emisii scăzute de dioxid de carbon – sub 96 de grame pe kilometru.
Am dublat bugetul pentru maşinile electrice, am păstrat aceleaşi condiţii, 45.000 de lei sprijin pentru maşinile full-electrice, 20.000 de lei pentru hibrid şi am introdus şi la Rabla Clasic interdicţia de a vinde maşina care a a beneficiat de acest sprijin. Am constatat că au fost câteva încercări de a exporta practic subvenţia din România, de a duce în alte ţări maşinile care au beneficiat de Rabla Clasic şi am introdus această limitare, această interdicţie care era deja existentă la Rabla Plus. (…) Interdicţia de a vinde maşina este pentru un an de zile”, a mai precizat Tanczos Barna, conform sursei citate.
Programul Rabla Electrocasnice va primi undă verde din mai
Ministrul Mediul a explicat, de asemenea, că condițiile de înscriere și solicitare în unul dintre cele două programe au rămas la fel. Totodată, de la începutul lunii mai, programul Rabla Electrocasnice va debuta.
„La începutul lunii mai o să fim gata cu toate procedurile şi la Rabla Electrocasnice. Acolo probabil că vom alege o variantă prin care să stimulăm mai mult electrocasnicele energofage. Săptămâna viitoare venim cu datele exacte la care se lansează şi programul de electrocasnice. Suntem pregătiţi ca la câteva zile după aprobarea bugetului să lansăm şi electrocasnicele”, a încheiat Tanczos Barna, potrivit Agerpres.