Organizația Patronală HORA a emis un comunicat, joi, 4 martie, în care propune mai multe soluții pentru ca restaurantele să rămână deschise în ciuda scenariului în care se află.

Una dintre soluțiile propuse de reprezentanții HORA este prezentarea la intrarea în restaurant a unui certificat de vaccinare. Totodată, se are în vedere testarea rapidă la intrarea în incinte.

HORA susține că este nevoie de o schimbare și ,, trebuie decuplată de la incidența de 3\1000”. Mii de restaurante au avut de suferit în această perioadă. Reprezentanții HORA încearecă să vină cu propuneri pentru ca și restaurantele, cafenelele și hotelurile să-și reia activitatea fără restricții.

Propunere HORA. Restaurantele să rămână deschise la interior indiferent de rata de infectare cu COVID-19

Daniel Mischie, președintele HORA, a precizat prefectului Capitalei ca și toate restaurantele și cafenelele să rămână deschise la interior indiferent de rata de infectare cu COVID-19.

„Susținem o revenire cu precauție, iar siguranța comunității este primordială, pentru a ne putea bucura cât mai curând de un trend ascendent în industria turismului. Pentru asta, avem toată deschiderea de a colabora și de a susține programul de măsuri de siguranță.  Pentru care ne bazăm pe sprijinul autorităților pentru a fi implementat și respectat cu rigurozitate și conform cu legislația în vigoare”, se mai arată în comunicatul HORA.

Certificat de vaccinare și testare rapidă

Organizația Patronală HORA vine cu câteva propuneri pentru funcționarea fără restricții a restaurantelor și cafenelelor.

  1. Prezentarea unui certificat de vaccinare
  2. Testare PCR sau test rapid cu 48 de h înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte
  3. Testare rapidă la intrarea în incinte

Reprezentanții HORA susțin o revenire la normalitate, treptat, a restaurantelor prin aceste propuneri. Este esențial ca și toate restaurantele să funcționeze în interior fără a se mai ține cont de rata de infectare cu noul coronavirus. Prezentarea unui certificat de vaccinare sau testarea rapidă ar ajuta enorm domeniul HoReCa.