Luni seara peste 200 de persoane au protestat în faţa Instituţiei Prefectului împotriva măsurilor de restricţie adoptate în perioada pandemiei. Acţiunea a fost organizată de reprezentanţii centrelor sportive şi de fitness din municipiul Bistriţa.Protestatarii sunt profund nemulţumiţi de faptul că au fost nevoiţi să îşi întrerupă activitatea.

Protestul a fost autorizat, și s-a desfăşurat între orele 17,30 şi 19,30. La acțiune au mai luat parte reprezentanţi din domeniul HoReCa şi simpli cetăţeni. Însă protestatarii  au fost în majoritate adolescenți și tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani. Organizatorii protestului de luni au obţinut autorizaţie şi pentru zilele de marţi şi miercuri. În aceste zile se vor aduna în faţa Prefecturii în intervalul orar 18,00-19,00.

Ca peste tot în țară, lozincile și scandările l-au avut în atenție pe Raed Arafat, devenit inamicul principal în România. S-a mai scandat „Libertate”, „Jos Voiculescu”, „Jos Guvernul” . Au fost afişate pancarte cu mesajele „Opriţi dictatura sanitară” şi „Binele impus se cheamă abuz”. Bineîțeles au apărut steagurile tricolore, inclusiv unul de mari dimensiuni, fluierele, vuvuzelele şi boxele din care a răsunat muzică. Câţiva tineri, membri ai unei trupe de dans, au susţinut un moment artistic ad-hoc. Dansul a reușit să antreneze şi o parte dintre participanţii la protest.

Protestatarii au primit măști de la jandarmi

Jandarmii le-au împărţit măşti de protecţie cetăţenilor care au venit la protest fără să poarte una. Cu toate acestea, au existat multe persoane care nu au respectat distanţarea fizică şi au purtat masca în mod necorespunzător. De asemenea, câţiva tineri au dat foc măştilor de protecţie pe care le aveau asupra lor. După aceea le-au aruncat pe jos, strigând în acelaşi timp „Măştile pe foc”. Situaţia a fost dezamorsată rapid de un jandarm care a intervenit şi a stins flăcările.

La un moment dat, protestatarii au încercat să părăsească piaţeta din faţa Prefecturii. Aceștia au vrut să pornească în marş prin oraş, dar au fost convinşi de jandarmi să se întoarcă.

O delegaţie de patru persoane din partea protestatarilor, printre care s-a numărat şi consilierul judeţean PSD şi profesor de sport Virgil Rus, a fost primită de prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, care le-a promis că va transmite doleanţele lor la nivel central şi va căuta soluţii cel puţin pentru sportivii de performanţă.

În urma acţiunii de protest, Jandarmeria a aplicat zece sancţiuni, o amendă de 500 de lei şi nouă avertismente pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.