Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, secretarul de stat Raed Arafat a fost ameninţat cu moartea de către un timişorean, prin intermediul aplicaţiei reţelei de socializare Facebook.

Ţinându-se cont de evedenţele raportului de expertiză medico-legală, persoana în cauză a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, până în momentul ameliorării stării de sănătate a acestuia.

Conform Agerpres, în data de 12 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a înregistrat un dosar penal în care se realizează urmărirea penală a unui individ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

„În fapt s-a reţinut suspiciunea rezonabilă că în data de 10 martie, în jurul orelor 12.00, aflându-se pe marginea drumului judeţean care face legătura între localităţile Săcălaz şi Sânmihaiul Român, cu ocazia unei transmisiuni video pe reţeaua Facebook, suspectul l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (Raed Arafat, n.r.), în sensul ca îl va lovi cu un topor, cu un ciocan şi cu o rangă, aceste acte având legătura cu activitatea profesională a persoanei vătămate”, pecizează procurorii.

Discernământul suspectului pus sub semnul întrebării

Pentru stabilirea corectă a discernământului, procurorul a dispus faţă de suspect realizarea unei expertize medico-legale psihiatrice, deoarece „organul de urmărire penală are o îndoială asupra discernământului suspectului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei”.

Conform rezultatelor raportului întocmit de către IML Timişoara, la data de 19 martie s-a stabilit faptul că „persoana expertizată a avut discernământul abolit, raportat la fapta cercetată şi s-a recomandat aplicarea de urgenţă a măsurii de siguranţă prevăzut de art. 110 Cp (internarea medicală), având în vedere potenţialul agresiv şi modificările halucinator-delirante prezentate de suspect”, arată comunicatul.

Pe baza raportului respectiv, procurorul a elaborat o propunere către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadul Judecătoriei Timişoara, de „luarea a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”.

Urmare a propunerii anterior menţionată, aceasta a fost admisă iar suspectul a fost internat provizoriu într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşirea acestuia sau până la diminuarea stării de pericol care a condus către această măsură.

„Efectuarea în continuare a urmăririi penale şi dispunerea măsurii internării medicale provizorii nu pot să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, suspectul/inculpatul fiind nevinovat până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare”.