Recomandarea de carantinare a Timişoarei şi a două dintre localităţile limitrofe a fost făcută de DSP Timiş. Aceasta a trimis-o către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). INSP a avizat propunerea şi a recomandat ca localităţile care nu se aflau în propunerea DSP să rămână şi ele în carantină din considerente de sănătate publică. În acele comune incidenţa este încă ridicată, scrie şeful DSU, Raed Arafat, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El precizează că măsurile de carantinare aplicate în majoritatea localităţilor vizate, inclusiv în Timişoara, nu au fost niciodată măsuri dure. Acestea nu au limitat mişcarea şi deplasările sub o formă de închidere totală. S-au luat măsuri care să permită pe mai departe sectorului economic să-şi continue activităţile. Au fost mici excepţii, acolo unde impactul în domeniul sănătăţii publice poate fi unul semnificativ.
„Astfel de măsuri de carantinare pot duce la reducerea incidenţei şi a impactului asupra sectorului sanitar, însă ele au nevoie de o perioadă de timp, care de regulă durează mai mult de 14 zile, mai ales când măsurile luate nu se înscriu la capitolul unei închideri totale. De asemenea, îmbunătăţiri nu vom putea vedea, dacă măsurile nu sunt respectate şi implementate în totalitate (…) Având în vedere cele explicate mai sus, am luat decizia de a păstra măsurile stabilite acum 14 zile pentru încă 72 de ore. Această măsură reprezintă un răgaz care să permită luarea unei decizii definitive la nivelul comitetului judeţean sau al celui naţional. Astfel, juriştii pot analiza speţa pentru a propune o soluţie, luând în considerare recomandările venite din partea specialiştilor din domeniul sanitar”, a scris Raed Arafat.
Măsura de carantinare a fost luată pentru siguranța locuitorilor
Potrivit acestuia, decizia DSU a fost luată în urma mai multor discuţii şi consultări, inclusiv cu Ministerul Sănătăţii şi INSP. Ea nu a fost luată „ca un afront la adresa autorităţilor din Timiş”, ci ca o măsură de prevenire. Măsura a fost luată pentru a nu pierde impactul carantinării din ultimele 14 zile.
„În concluzie, atacurile şi reproşurile nu îşi au locul în astfel de situaţii. Noi, cu toţii, instituţii centrale, judeţene sau locale, dar şi populaţia, trebuie să lucrăm împreună pe cele două direcţii, şi anume, reducerea impactului şi limitarea infectărilor, în paralel cu vaccinarea unui număr cât mai mare din populaţie, în următoarea perioadă”, a precizat șeful DSU.