În cursul aceste zile, ministrul Muncii, doamna Raluca Turcan, a anunţat faptul că acei părinţi care se află în concediu de creştere a copilului dar aleg să revină în câmpul muncii înainte de şase luni de zile, vor beneficia din partea statului de o sumă majorată de bani.

Astfel, conform ministrului, stimulentul de inserţie va fi mărit de la 650 de lei la 1.500 de lei.

„Al doilea proiect de OUG se referă la creșterea stimulentului de reinserție pentru părintele care optează să se reîntoarcă la muncă înainte de 6 luni, în condițiile în care acesta se afla în concendiu pentru creșterea copiilor”, a spus Raluca Turcan.

Scopul măsurii

Conform spuselor ministrului, măsura de faţă are ca scop creşterea veniturilor părinţilor şi, de asemenea, diminuarea riscurilor deprofesionalizării a acestora.

Totodată, prin măsura de faţă se asigură angajatorului o forţă de muncă importantă de care era privat în situaţia în care un angajat alegea să rămână acasă pentru o perioadă de doi sau trai ani de zile.

„Este o măsură care crește veniturile părinților, care scade riscurile deprofesionalizării părintelui. Asigură de asemenea o forță de muncă necesară angajatorilor care erau în situația de a fi privați de sprijinul unui angajat care opta să stea doi ani de zile sau trei ani pentru copilul cu dizabilități în concediu de creștere a copilului. Este o măsură care aduce un plus financiar substanțial la bugetul statului”, a mai menţionat Turcan.

Raluca Turcan anunţă un supliment consistent

Aşadar, fără doar şi poate, suma de 1.500 de lei va permite părintelui să se reintegreze în câmpul muncii, putând să opteze pentru utilizarea serviciilor răspunzătoare cu supravegherea şi îngrijirea micuţilor.

„Stimulentul de inserție ajunge la 1.500 de lei, de la 650 de lei cât se află în momentul de față.

Este o sumă consistentă prin care părintele care optează să se întoarcă la muncă poate să apeleze la servicii specializate pentru supravegherea și îngrijirea copilului”, a transmis joi ministrul Muncii, Raluca Turcan.