„Eu, ca ministru, cred cu tărie că serviciile sociale, pentru a fi eficiente, trebuie să fie integrate. De asemenea, că statul trebuie să dezvolte parteneriate între central, local şi mediul privat, fie economic, fie nonguvernamental, că trebuie să existe nişte standardele minime de cost şi de calitate care trebuie respectate în materie de servicii sociale şi, de asemenea, ar trebui să existe competiţie liberă în materie de servicii sociale şi, acolo unde statul nu poate, să externalizeze. Am văzut externalizarea dând rezultate excepţionale şi plecând de la aceste principii în care eu cred ca ministru, ne propunem să venim cu o serie de modificări legislative astfel încât să îmbunătăţim asistenţa socială în România”, a declarat Raluca Turcan, în cadrul unei conferinţe de presă în Covasna.

„Aici, în judeţul Covasna, s-a confirmat încă o dată că asistenţa socială funcţională este aceea integrată, care nu se rezumă doar la nişte beneficii, adică o sumă de bani pentru cei care sunt în situaţie de vulnerabilitate, care au nevoie de îngrijiri la domiciliu, de asistenţă medicală, de consiliere psihologică, de consiliere educaţională. În comunităţile în care am fost am realizat că parteneriatele cu organizaţiile nonguvernamentale pot să sprijine statul pentru a oferi această formă de diversificare a asistenţei sociale” , a afirmat ministrul.

Integrarea în muncă a celor ce beneficiază de serviciile sociale

Raluca Turcan a menţionat că o treime dintre persoanele intervievate în Covasna în campania privind ajutorul social au primit repartiţie pentru un loc de muncă.

„Printre cele mai bune semnale primite astăzi a fost şi acela că dacă la nivel naţional cam 10% dintre beneficiarii de ajutor social sunt apţi să primească repartiţie pentru un loc de muncă, adică au acel nivel de calificare şi se întâlnesc cu cererea sau oferta de locuri de muncă din partea angajatorilor, aici, în judeţul Covasna, o treime dintre persoanele pe care noi le-am intervievat în campania privind ajutorul social au primit repartiţie pentru un loc de muncă şi s-au întâlnit cu angajatorii. Totul este ca această relaţie să reziste, între angajat şi angajator, astfel încât să facă această trecere de la o persoană asistată social la o persoană activă, care începe să câştige venituri şi ulterior să beneficieze şi de pensie” , a precizat ministrul Raluca Turcan.