În cursul acestei zile, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a ţinut să aducă o serie de lămuriri privind vârsta de pensionare a cetăţenilor români.

Astfel, aceasta a declarat faptul că vârsta la care se iese la pensie nu va fi modificată, iar oamenii nu vor fi forţaţi să lucreze până la 70 de ani. Ministrul a spus clar faptul că aceasta nu este decât o opţiune, însă cei de la stat nu vor mai avea dreptul de a cumula pensia cu salariul.

Concret, doamna Turcan a făcut noi precizări cu privire la Legea pensiilor, aceea care în momentul de faţă se află în dezbatere publică. Potrivit legii, cumularea salariului cu pensia în domeniul public va fi interzisă.

Raluca Turcan a clarificat faptul că legea de faţă va reprezenta posibilitatea cetăţenilor de a lucra la stat chiar şi după vârsta de pensionare, până la 70 de ani, însă acest lucru este strict opţional, nu o obligativitate.

Aşadar, oamenii pot opta pentru, fie să îşi primească pensia, fie să lucreze în continuare primind numai salaeiul aferent muncii prestate.

Raluca Turcan: „Nu te forțează nimeni, dacă nu poți să muncești, te pensionezi

„Legislația este aceeași, nu se schimbă vârsta de pensionare. E vorba de o opțiune, nu te forțează nimeni. Dacă dorești să te pensionezi după vârsta de pensionare poți să o faci oricând. De asemenea, dacă ești pensionat și dorești să te reangajezi, poți să o faci oricând. Ne dorim ca Statul să ajungă să-i motiveze pe oameni, să-i impulsioneze, să facă lucruri bune, să se simtă atrași și oarecum mult mai mobili în relația de muncă între viața personală și instituțiile statului. (…)

Nu te forțează nimeni, dacă nu poți să muncești, te pensionezi la vârsta de pensionare. Dacă ești bolnav, te poți pensiona pe caz de boală înainte. Legislația este fix aceeași, nu se schimbă vârsta de pensionare”, a spus Raluca Turcan.