Ministrul Raluca Turcan

a participat marți, 26 ianuarie, la o videoconferință cu conducerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă(ANOFM) și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială(ANPIS). Au participat și reprezentanții tuturor agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și pentru plăți și inspecție socială. S-a discutat despre obiectivele acestei campanii și despre etapele ulterioare.

În România sunt 170 000 de titulari de venit minim garantat, dar numărul total al beneficiarilor reali este de peste 413 000. 257 000 sunt adulți, dintre care 120 000 sunt persoane apte de muncă, 32 000 au vârsta peste 65 de ani. Mai sunt 156 000 sunt copii, iar dintre aceștia 55 000 au vârsta sub 7 ani.

Raluca Turcan a postat pe facebook motivele pentru a face campania de evaluare:

„În primul rând, urmărim prin această campanie națională să identificăm persoanele cu adevărat vulnerabile și să le oferim sprijin în acord cu nevoile lor. I-am rugat pe reprezentanții agențiilor județene să noteze și să semnaleze cu minuțiozitate toate cazurile în care este necesară intervenție de urgență. La fel și pentru acordarea de asistență medicală sau suport pentru integrarea copiilor în sistemul educațional. I-am rugat pe cei care vor face parte din aceste echipe să aibă o abordare empatică, pentru că multe dintre familiile beneficiare de ajutor social se confruntă cu situații dramatice. Plecând de la informațiile obținute din teren, vom putea oferi pachete integrate de sprijin pentru adulți. Vom putea ajuta și copiii din familiile vulnerabile.

În al doilea rând, prin implicarea AJOFM-urilor vom putea acorda consiliere beneficiarilor de venit minim garantat apți de muncă. Le vom facilita accesul la un loc de muncă oferit de angajatorii locali. În acest moment 30% din locurile de muncă existente la nivel național sunt pentru necalificați. Noi ne propunem ca, în timp scurt, să oferim sprijin pentru obținerea unei calificări prin acces la cursuri de formare. Un loc de muncă înseamnă la vârsta activă un salariu și la bătrânețe, o pensie – adică un nivel de trai mai bun decât cel oferit de ajutorul social.”

Care este rolul Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă

   Reprezentanții AJOFM-urilor vor face o evidență a tuturor locurilor de muncă disponibile pe plan local. Slujbele care ar putea fi ocupate de actualii beneficiari de ajutor social vor fi  prezentate acestora. De asemenea, am solicitat și o evaluare a cursurilor de calificare accesibile în acest moment. Vom facilita accesul pe piața muncii a beneficiarilor de ajutor social care vor să obțină un loc de muncă.

Sunt 32 000 de vârstnici care primesc o sumă medie de 200 de lei pe lună, ajutor de la stat. Aceștia nu pot beneficia nici măcar de pensie socială, a precizat  Raluca Turcan.