Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca este prima în ţară şi este pe locul 595 la nivel internaţional în rankingul RUR. Rankingul este acreditat de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence şi inclus în Metarankingul Universitar, dat publicităţii marţi.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă prima poziţie în ţară şi este pe locul 595 la nivel internaţional în rankingul RUR (https://roundranking.com/), acreditat de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence (https://ireg-observatory.org/en/) şi inclus în Metarankingul Universitar, dat publicităţii marţi, 27 aprilie 2021″, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.

„Mă bucur să văd performanţa foarte bună a universităţii noastre şi în acest ranking, mai ales că analiza academică este una complexă (educaţie/cercetare/relaţii internaţionale), este dublată de indicatori administrativ-financiari riguroşi (sustenabilitate financiară), iar rezultatul ştiinţific se bazează pe sistemul performant Web of Science (prin Clarivate Analytics). Dincolo de rolul principal de diagnoză academică pe care îl au acest rankinguri, pentru a susţine apoi politici academice bazate pe dovezi, reamintesc în acest context elevilor că UBB, alături de alte universităţi de prestigiu din ţară, poate fi o alternativă excelentă, prin raporturi calitate/costuri, la universităţile din străinătate, ei putându-se forma aici ca buni specialişti şi buni cetăţeni, într-un context caracterizat în aceste universităţi şi de mobilităţi şi colaborări internaţionale numeroase”, a declarat rectorul UBB, Daniel David.

Universităţi din 85 de ţări sunt incluse în rankingul RUR

Potrivit sursei citate, rankingul RUR include 1.150 universităţi din 85 de ţări ale lumii (din cele aproximativ 30.000 de instituţii de învăţământ superior existente în lume) şi utilizează 20 de indicatori academici distribuiţi în patru categorii: (1) educaţie (predare); (2) cercetare ştiinţifică; (3) diversitate internaţională şi (4) sustenabilitate financiară.

Istoria învățământului academic clujean este una îndelungată, fiind strâns legată de evoluția orașului de pe Someș. Începuturile vieții universitare locale coboară până în secolul al XVI-lea. În anul 1578, principele Transilvaniei Ştefan Báthory a solicitat acordul papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării unui colegiu iezuit la Cluj. În anul următor, papa a trimis în Transilvania prima misiune cu acest scop.

Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu) a fost emisă de Ştefan Báthory în 12 mai 1581. Aici urmau să fie studiate limbile latină, ebraică şi greacă, putând fi obținute titlurile universitare de baccalaureus, magister şi doctor. De atunci nu a încetat să existe, sub diferite denumiri, o universitate clujeană. Universitatea din Cluj, apoi din 1881 Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” din 1940.

În 1959,  prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară, apare pentru prima dată noua instituţie, Universitatea „Babeş-Bolyai”.