Pentru cea de-a doua etapă de vaccinare, în Bistrița s-au deschis în plus doar două centre, iar actualmente, nici 3.000 de bistrițeni nu s-au imunizat împotriva Covid-19. Potrivit directorului DSP BN, Anca Andrițoiu, dozele de vaccin sosesc în număr redus.

În Bistrița, prima doză administrată a fost pe data de 31 decembrie 2020. Potrivit informațiilor, de atunci s-au vaccinat doar 2.690 de bistrițeni, dintre care, 250 au trecut la rapel.

”Pe platformă, pentru fiecare zi, începând cu data de 18 ianuarie, sunt programate câte 180 de persoane ca să se vaccineze. La acestea, care se vaccinează în centrele de vaccinare, se adaugă cei din centrele de asistență socială, la care merge echipa mobilă, și care nu mai sunt înregistrați în platformă” – a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul DSP BN, Anca Andrițoiu.

200 de persoane vaccinate pe zi

În total, cu tot cu persoanele din centre care primesc vaccinul de la echipele mobile, în Bistriţa se imunizează zilnic aproximativ 200 de persoane.

Comparativ cu alte judeţe, numărul vaccinaţilor de aici este cu adevărat mic. De exemplu, în Buzău s-au vaccinat într-o singură zi 834 de persoane, iar în Bihor, 1.014.

De asemenea, şi numărul dozelor este redus, fiind aduse numai 3.342 de doze, în timp ce Buzău a primit 4.400, iar în Bihor peste 8.000.

”O altă cauză a numărului mic de doze de vaccin care sosesc e și faptul că Pfizer și-a făcut o retehnologizare și automat au trimis mai puține doze de vaccin, peste tot. Nu doar în România. Acum, modul în care au fost repartizate dozele în România ține de mai multe criterii. Un criteriu, de exemplu, a fost numărul de persoane cu vârsta peste 65 de ani din fiecare județ” – a mai explicat Anca Andrițoiu.

Centre de vaccinare în curs de avizare

”Totodată, se vor face centre de vaccinare pentru profesori, acum, la început de școală. Aceste detalii le vom discuta în ședința următoare și probabil pe luni se va ști exact cum se vor organiza lucrurile” – a concluzionat Anca Andrițoiu.

Până în momentul de faţă, la nivel naţional au fost vaccinate 302.570 de persoane, iar un număr de 5.814 de oameni au primit şi a doua doză de vaccin.