Specialist în sănătate publică, Răzvan Cherecheș a declarat că cei vaccinați pot sta în interior fără mască sau distanțare.

Totodată, profesorul din cadrul Universității clujene Babeș-Bolyai (UBB) a susținut că trebuie utilizată masca de protecție la interacțiunea în interior între o persoană vaccinată și alta nevaccinată.

Cherecheș a răspuns la întrebarea dacă persoanele vaccinate se pot întâlni în interior prin intermediul site-urilor de socializare.

„Noile recomandări ale Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din America spun că dacă ești complet vaccinat, cu prima doză și cu cea de-a doua, poți să te întâlnești cu alte persoane vaccinate în interior, fără mască și fără distanțare, stând la aceeași masă împreună, mâncând ori povestind.

Dacă ești complet vaccinat, poți să te întâlnești cu un număr mic de persoane nevaccinate, care au un risc scăzut de a dezvolta forme severe ale bolii sau care nu au în familie persoane cu potențial risc major”, a precizat specialistul în sănătate publică.

Purtatul măștii rămâne valabil până când lumea se va vaccina

Cherecheș a mai precizat că masca trebuie purtată de fiecare dată când o persoană vaccinată se va întâlni cu o persoană nevaccinată.

,, Ori de câte ori, o persoană vaccinată se întâlnește cu o persoană nevaccinată și care are orice fel de risc de a dezvolta simptome severe sau de a transmite mai departe boala unei alte persoane cu risc, trebuie menținute masca și distanțarea”, a explicat Răzvan Cherecheș.

Peste 46.000 de doze de vaccin Pfizer BioNTech au ajuns la începutul săptămânii în județul Cluj. Din 23 martie a început imunizarea celor care au fost programați, fiind utilizate dozele noi primite, cât și cele din tranșele anterioare.

Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat că de la jumătatea lunii aprilie se vor vaccina, zilnic, 100.000 de persoane. Premierul a susținut că va crește capacitatea de vaccinare la nivelul întregii țări.