Piesa Amnesia, selectată de România pentru Eurovision 2021, a fost inspirată din suferința cântăreței, a făcut furori în România, însă, nu și în Europa.
De altfel, presa internațională o clasase pe ultimul loc de la primele audiții.
Eurovision 2021. Roxen s-a întors acasă. Primele reacții
Roxen este apreciată pentru timbrul special. La numai 20 de ani, s-a impus deja în topurile naționale, dar pe scena Eurovision s-a văzut lipsa de experiență. A spus-o chiar șefa delegației din România, Liana Stanciu.
„Cred mai degrabă, că a fost despre lipsa de experienţă. Dacă ne uităm la ţările calificate în finala de sâmbătă, vom descoperi de la seniorii Hooverphonic din Belgia, care au treizeci şi ceva de ani de activitate, până la nume cu notorietate. La noi cred că asta a contat mult, lipsa nu neapărat de spectacole în picioare, cât mai degrabă … cred că în seara asta a fost altceva mai important. Eurovision Song Contest este despre o mare petrecere, despre bucuria de a te întoarce împreună cu oamenii, şi s-a văzut în sală. Da, e ciudat şi greu de comentat, iar ‘Amnesia’ este despre faptul că atunci când îţi este greu, trebuie să strigi după ajutor, de aceea şi refrenul ‘Not alone, not alone’. Eu aş pune mai degrabă pe lipsa de experienţă a lui Roxen”, a declarat Liana Stanciu la postul TVR 1.
Cine merge mai departe în competiție
Joi, 20 mai, la Rotterdam-Olanda se va desfășura cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision. În competiție merg mai departe:San Marino, Estonia, Republica Cehă, Grecia, Austria, Polonia, Republica Moldova, Islanda, Serbia, Georgia, Albania, Portugalia, Bulgaria, Finlanda, Letonia, Elveţia, Danemarca.
Au trect de prima semifinală: Lituania: The Roop – Discoteque; Rusia: Manizha – Russian Woman; Suedia: Tusse – Voices; Cipru: Elena Tsagrinou – El Diablo; Norvegia: TIX – Fallen Angel; Belgia: Hooverphonic – The Wrong Place; Israel: Eden Alene – Set Me Free; Azerbaidjan: Efendi – Mata Hari; Ucraina: Go_A – Shum și Malta: Destiny – Je Me Casse
Marea finală se va desfășura, sâmbătă, 21 mai.