De acum, pacienții internați în stare gravă, internați cu Covid, vor avea dreptul să cheme preotul la spital.

În cazul în care pierde lupta cu virusul nemilos, decedatul va putea fi îmbrăcat în haine normale și nu vor mai fi introduși în saci negri, ca până acum.

Reguli noi pentru decesele Covid. Morții, ținuți în capelă

Sicriul decedaților de Covid poate fi dus la capelă, iar înmormântarea se va face cu sicriul sigilat, au anunțat reprezentanții Cultelor. Decizia a fost luată în  acord cu Ministerul Sănătății.

 Ce amenzi riști, dacă nu respecți măsurile

Noile reguli privind înmormântarea celor care au avut Covid fac parte din măsurile adoptate pentru prevenirea pandemiei.

Cine nu le respectă, riscă dosar penal pentru zădărnicirea bolilor, explică reprezentanții Guvernului.

De asemenea, sunt valabile reguli specifice înmormântărilor și de la caz la caz.

Înhumarea trebuie să aibă loc în decurs de 36 de ore de la data decesului

Conform normelor în vigoare, mortul trebuie dus la groapă în decurs de 36 de ore de când s-a stabilit decesul. Nesupunerea atrage după sine amenzi usturătoare: între 500 și 10.000 de lei.

Îmbălsămarea, practică obligatorie

Medicii de la Direcția de Sănătate Publică atrag atenția că îmbălsămarea persoanei decedate este obligatorie.

Asociația Funerară din România atrage atenția că familia decedatului trebuie să se adreseze unei firme specializate, pentru acest lucru.

Cifre de coșmar- Decese de Covid, pe bandă rulantă

Ultimul raport al autorităților arată că numărul deceselor de Covid cresc de la zi la zi.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 117 decese în toată țara.

Dintre acestea, 60 de bărbați și 57 de femei, este selecția pe sexe a autorităților.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani. Cinci decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani.