Primarul Călin Bibarţ a vorbit ,marți 23 martie, despre proiectul de buget pe anul 2021. Se încing spiritele în Primăria Arad, după ce proiectul de buget pe anul 2021 a fost realizat.  Acesta prevede, printre altele, și reducerea cheltuielilor salariale. Angajaţii au aflat, din documentele care circulă în instituţie, că urmează restructurări de personal şi servicii. Primarul oraşului a declarat marţi că proiectul de buget, ce va fi afişat la transparenţă publică, prevede reducerea cheltuielilor de personal.

Marţi, cu ocazia conferinţei de presă, edilul oraşului a fost întrebat despre eventuale restructurări. Bibarţ a spus că Primăria va avea o organigramă redusă. În proiectul de buget a fost prevăzută o diminuare a cheltuielilor de salarizare cu 10 milioane de lei în 2021. Anual, economia ar urma să fie de peste 20 de milioane de lei prin comasarea unor servicii şi birouri. Anul acesta, însă, până la aprobarea bugetului şi operarea tuturor măsurilor de restructurare, vor mai trece câteva luni, astfel că s-a luat în calcul o schemă de personal diminuată din semestrul al doilea.

Cum se va realiza reducerea cheltuielilor salariale

Edilul a precizat că nu vor fi reduse salariile. În organigramă se vor opera reduceri de posturi, restructurări de direcţii, servicii şi birouri, unele urmând să fie comasate. Acesta nu a spus câte posturi vor fi afectate, afirmând că va da publicităţii aceste informaţii săptămâna viitoare.

USR Arad a transmis, luni, un comunicat de presă în care a arătat salarizarea la nivelul Primăriei Arad. Cheltuielile pentru salarii au crescut de aproximativ trei ori în ultimii cinci ani. “Sumele alocate pentru plata angajaţilor din Primărie au sporit de la 14,6 milioane de lei în 2016 la 42,4 milioane în 2020”, menţiona comunicatul USR.

Conform sursei citate, “în aceeaşi perioadă, salariul mediu brut a crescut în România de numai două ori”. “Aşadar, Primăria Arad a cheltuit bani pentru salarii peste ritmul de creştere al veniturilor salariale la nivel naţional. Dacă s-ar fi aliniat acestui ritm, numai pentru 2020 s-ar fi realizat o economie de 12,9 milioane de lei”, se mai arăta în comunicatul USR Arad.