Oamenii spun că nu se mai simt în siguranță pe străzile din Arad și cer închiderea granițelor.
Pe de altă parte, autoritățile spun că nu este cazul unei astfel de măsuri, iar ancheta privind asasinarea lui Ioan Crișan este în anchetă deja la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(PÎCCJ). Totodată, a început și o anchetă internă la IPJ Arad, cerută de Ministerul Afacerilor Interne(MAI)
Prefectul județului Arad, Toth Csaba, spune că nu se va închide granița.
Consider că în primul şi în primul rând mesajul care trebuie să vină din partea noastră, a autorităţilor, este unul de calm. Cetăţenii municipiului şi judeţului Arad pot să stea liniştiţi. Am luat toate măsurile de ordine publică. În această situaţie, zic eu, ciudată, pentru că infracţiuni s-au mai întâmplat. Dar, infracţiuni de o gravitate asemănătoare nu a mai avut parte municipiul Arad. Există efective de poliţie şi jandarmerie în patrulare, există, pe lângă activităţile normale, şi activităţi suplimentare pentru a menţine ordinea publică”, a declarat, duminică, prefectul Toth Csaba, citat de Agerpres.
Arad. Ca în România: anchete doar după tragedie
Anchetatorii nu exclud ca omul de afaceri să fi fost victima unui atentat cu bombă, însă, lasă impresia că acesta l-a vizat strict pe Ioan Crișan. În opinia lor, nu ar fi vorba despre un atac terorist. Inclusiv SRI a avut declarație oficială în acest sens.
„Există şi această posibilitate, cu o bombă, care, din câte cunosc eu, ar fi putut fi declanşată şi de la distanţă. (…) Anchetatorii lucrează la mai multe piste, au fost efectuate activităţi specifice de anchetă. Cercetarea la faţa locului, audieri de martori, au fost identificate piste de anchetă. Nu am cunoştinţă despre identificarea unor persoane direct responsabile de această faptă”, susține prefectul Csaba, notează Agerpres.
Ioan Crișan a sfârșit tragic
Ioan Crișan, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din țară, a sărit cu mașina în aer la propriu, sâmbătă, 29 mai. În fiecare dimineața, obișnuia să bea cafeaua la un local din Arad. Ieri, când a urcat la volanul mașinii, a fost victima unei explozii. Din primele informații, anchetatorii merg pe varianta unei răzbunări din mediul de afaceri.