Din cei 60.000 de oameni care au participat la evenimentele pilot, doar 15 persoane au fost descoperite cu COVID-19.
La evenimentele care au avut loc nu s-a păstrat distanțarea socială și nu s-au purtat măști. Doar 15 participanți au fost testați pozitivi după participarea la evenimente.
Evenimentele au avut loc în luna mai, iar premierul Boris Johnson a precizat că dacă rezultatele sunt îmbucurătoare, în vară s-ar putea autoriza organizarea evenimente cu un număr mare de participanți.
Doar 15 persoane infectate cu COVID-19 din 60.000
Participanții la evenimente au prezentat un test negativ COVID-19 cu cel mult 24 de ore, iar distanțarea socială și purtarea măștii de protecție nu a fost obligatorie.
La finalul evenimentelor, persoanele au fost obligate să facă test PCR. Doar 15 persoane dintre cei 60.000 de participanţi au prezentat în cele din urmă rezultate pozitive la testele COVID-19.
Potrivit statisticilor autorităților britanice, rata de infectare de la evenimente corespunde ratei de infectare din ansamblul populaţiei britanice, care este de 22 de persoane la 100.000.
Marea Britanie a scăpat de pandemie
„Aceste evenimente-pilot au fost concepute ştiinţific şi controlate pentru a reduce riscul de transmitere a virusului în rândul participanţilor.
Am lucrat în strânsă colaborare cu sistemul britanic de monitorizare pentru a ne asigura că toată lumea va fi găsită după un test pozitiv”, au adăugat reprezentanţii ministerului.
Datorită numărului mare de persoane vaccinate din Marea Britanie, numărul cazurilor este într-o continuă creștere. Oficiul Național pentru Statistică ( ONS), estimează la o persoană din 1.110 numărul rezidenților infectați săptămâna trecută.
Stadioanele pot primi de până la 1.000 de spectatori în interior și 4.000 de persoane în aer liber. Totodată, regulile sanitare trebuie respectate. Pe 21 iunie, Boris Johnson a precizat că se vor elimina ultimele restricții, dacă epidemia va rămâne sub control.
Însă răspândirea variantei aşa-zis indiene, mai contagioase, le îngrijorează pe autorităţile centrale şi riscă să amâne această redeschidere totală a ţării.