Două românce din Italia au avut parte de o moarte misterioasă. La un institut religios o româncă a căzut de la o fereastră decedând instantaneu. Cealaltă româncă a decedat la un spital din Roma, dar cauza și împrejurările nu sunt cunoscute.

O mănăstire de maici din Genova trece prin momente deosebit de grele. La Institutul religios „Fiicele Maicii Domnului de pe Muntele Calvarului” (Figlie di Nostra Signora al Monte Calvario), o româncă de 31 de ani a căzut de la o fereastră și a murit instantaneu, scrie Il Secolo XIX.

Românca a fost în dificultate și a cerut adăpost la mănăstire în urmă cu câteva zile. Ea era cunoscută călugărițelor, deoarece mai fusese la mănăstire. La prima vedere gestul pare voluntar: femeia și-a pus capăt vieții aruncându-se în gol. Efectuarea autopsiei va spune însă mai multe, iar poliția a deschis o anchetă. Criminaliștii italieni au inspectat camera tinerei,dar nu au găsit nimic care să lucreze la ipoteza unui episod violent.

Românca nu a avut copii sau vreo relație

Românca avea domiciliul în Genova și ajunsese la mănăstire la începutul săptămânii trecute. Călugărițele au mărturisit că era deosebit de tristă. Devenise introvertită și vorbise foarte puțin despre situația ei. A avut probleme care nu implicau alți oameni. Nu a avut copii și nicio relație.

Când măicuțele au dat alarma era prea târziu. Femeia nu a lăsat nimic care să explice motivele eventualei sinucideri. Și de aceea, până când nu sunt disponibile rezultatele medicului legist, poliția nu închide dosarul.

Cea de-a doua româncă a decedat la un spital din Roma în urma loviturilor primite. Ea a avut hemoragii interne

A doua româncă era din Roma și a ajuns în spital la câteva zile după Revelion. Ea avea răni grave căpătate în urma unei bătăi cumplite. Ea le-a spus medicilor că a fost bătută de două persoane necunoscute, care ar fi violat-o. Atât medicii, cât și anchetatorii, înclină spre altă variantă.

Româncă a ajuns la spital într-o stare foarte gravă, iar medicii au încercat în zadar, timp de aproape două săptămâni, să o vindece. Femeia avea numeroase oase rupte și hemoragii interne, iar mai multe organe i-au fost afectate de lovituri.În urmă cu două zile, medicii au fost nevoiți să constate decesul. Ancheta însă continuă.

“Doi bărbați m-au atacat, au încercat să mă violeze, iar eu am încercat să mă apar. Eram la serviciu, iar ei erau români ca și mine. Mai multe nu vă pot spune, pentru că nu-i cunoșteam“, ar fi spus femeia, înainte de a intra în comă. Carabinerii însă au aflat de la vecinii femeii că aceasta era bătută frecvent de soț, iar de câteva ori oamenii au sunat la politie ca să o scoată din mâinile acestuia.