O sală de sport din Timişoara a fost amendată de poliţiştii locali pentru a zecea oară, deoarece a continuat să funcţioneze în perioada pandemiei. Sala nu are un acord al autorităţilor în acest sens deoarece se consideră că pun în pericol sănătatea clienţilor.

Pe site-ul Primăriei se stipulează:

Activitățile sportive în spații închise pot fi practicate doar cu respectarea regulilor de distanțare, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană

Sala de sport a fost verificată în mod repetat, deoarece au existat sesizări de la cetăţeni că funcţionează în continuare. Cu toate că acest lucru este interzis primeşte clienţi pe care îi poate pune în pericol. Sala nu are nici acum documentaţia necesară de funcţionare. Deşi şi-a schimbat numele firmei, nici noua societate nu deţine autorizaţiile prevăzute de lege pentru a funcţiona în legalitate.

În ultima perioadă, poliţiştii locali au aplicat reprezentanţilor sălii de sport 10 sancţiuni în valoare de 13.200 lei.

 Direcția Poliției Locale Timișoara prezintă situația pentru sala de sport:

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, din nou, în cursul zilei de ieri, noi verificări la sala de sport Smarfit de pe Calea Torontalului. În cursul zilei de ieri, la verificări au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Timișoara. În urma controlului, polițiștii locali au mai aplicat două sancțiuni contravenționale pentru neafișarea acordului de funcționare și pentru lipsa vizei anuale pentru societatea Megatrans, care a luat locul societății Smartfit după ce instanța a stabilit închiderea sălii de sport ca urmare a unor nereguli. Reamintim că sala de sport a fost verificată în mod repetat deoarece au existat sesizări de la cetățeni că funcționează în continuare, desi acest lucru este interzis, că primește clienți pe care îi poate pune în pericol din cauza lipsei documentației necesare de funcționare.

Deși și-a schimbat numele firmei, nici noua societate nu deține autorizațiile prevăzute de lege pentru a funcționa în legalitate. În ultima perioadă, polițiștii locali au aplicat reprezentanților sălii de sport un număr de 10 sancțiuni în valoare de 13.200 lei. Și alte instituții au mai verificat societatea în cauză urmând a face publice la rândul lor rezultatele controalelor efectuate. Poliția Locală va continua verificările până la intrarea în legalitate a societății.”