Centura municipiului Zalău a devenit, în scurt timp, motiv de dispută între primarul Ionel Ciunt, șeful filialei sălăjene a PSD și liberali.

Ionel Ciunt a precizat că datorită muncii administrative locale din ultimii ani, sălăjenii se vor putea bucura de o centură modernă. De asemenea, primarul a mai precizat că proiectul a intrat în linie dreaptă și că această investiție a fost așteptată de mult.

,,Această investiție va contribui semnificativ la creșterea calității vieții în orașul nostru, la dezvoltarea infrastructurii rutiere și la decongestionarea traficului din municipiu.

Este un proiect mult așteptat atât de noi, administrația locală, cât și de cetățenii municipiului și mai ales de mediul de afaceri”, a precizat edilul.

PNL Sălaj: PSD își arogă meritele pentru centura ocolitoare a Zalăului

Reacția liberalilor nu s-a lăsat așteptată, iar într-o postare pe pagina de Facebook, PNL îl critică pe primar pentru că, spun ei, își arogă merite care nu i se cuvin.

Liberalii susțin că Lucian Bode a semnat contractul pentru proiectarea și execuția celui de-al doilea tronson din șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău DN 1F km 79+625 – DJ 191C. Totodată, cei de la PNL susțin că Ciunt își asumă credite pentru ceva ce nu a făcut și că în perioada conducerii PSD, proiectul a stagnat zece ani.

,,Reamintim că, la data de 31 iulie 2020, în prezența ministrului Transporturilor, Lucian Bode, a reprezentanților CNAIR și a celor din asocierea dintre Compania Sinohydro din China și firma Good Prod SRL din Zalău, desemnați pentru realizarea lucrărilor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția celui de-al doilea tronson din șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău DN 1F km 79+625 – DJ 191C. (…)

Nu e de mirare faptul că PSD-iștii își doresc meritele pentru acest proiect blocat timp de mai bine de un deceniu chiar sub guvernarea lor și deblocat prin munca și implicarea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în timpul guvernării liberale”se arată în postarea pe Facebook, informează Graiul Sălajului.

Când doi se ceartă, al treilea câștigă: USR intervine în dispută

Nici reprezentanții de la USR Sălaj nu au rămas fără o părere, referitor la noua centură. Ei se alătură celor de la PNL și critică dur conducerea social democrată. Ei au precizat că interesul față de construirea centurii a devenit, brusc, foarte importantă, amintindu-le că de ani de zile proiectul a stat în sertare și nu a fost atins.

,,Mai mult, domnul primar aruncă în spațiul public informații prin care își arogă merite în începerea lucrărilor la centura orașului. Domnule primar, vă aducem aminte că ați promis, începând din 2016, în fiecare an, începerea lucrărilor, dar până nu a plecat guvernul PSD de la conducerea țării nu s-au făcut mai nimic pentru infrastructura din județ”, se arată în postarea USR Sălaj.