Comisarii Gărzii de Mediu au fost sesizați, prin fotografii transmise pe pagina de Facebook a instituției, că un fum negru și dens poluează zona din imediata apropiere a stației de epurare a municipiului Zalău.

Din primele cercetări, reprezentanții Comisiei au descoperit că niște cetățeni de etnie rromă au dat foc la câteva cauciucuri uzate. Polițiștii au susținut că focul a fost pus de către un minor de etnie rromă.

Fum gros și dens datorită focului ce a cuprins mai multe anvelope uzate

În postarea Gărzii de Mediu, tânărul a incendiat 4 anvelope uzate în apropierea containerelor închiriate de către Primăria Zalău pentru mai mulți cetățeni de etnie rromă.

,,În apropierea acestora, au fost aprinse aproximativ 3-4 anvelope uzate. Din declarațiile persoanelor identificate la fața locului reiese că focul a fost pus de către un minor de etnie rromă.

Luni, la prima oră se vor solicita Primăriei datele de identificare ale chiriașilor pentru sancționarea acestora. Având în vedere că în zonă au fost identificate mai multe deşeuri abandonate (plastic, PET, sticlă, folie, etc) Primăria va fi notificată cu privire la obligațiile deținătorului de teren, respectiv salubrizarea terenului în cel mai scurt timp”, se arată în postarea Gărzii de Mediu Sălaj.

Igienizarea zonei și luarea măsurilor legale

Reprezentanții primăriei Zalău s-au autosesizat și vor lua măsurile legale. Inspectorii Corpului de Control au verificat zona și au declarat că se vor lua toate măsurile

Primăria Zalău s-a autosesizat și ia măsurile legale care se impun, inclusiv igienizarea zonei

Recomandările Gărzii de Mediu

O dată cu venirea primăverii, arderea resturilor provenite din curățenie afectează calitatea aerului.

„O practică „tradițională” adânc implementată în mentalul colectiv trebuie schimbată rapid. Arderea frunzelor, resturilor de la toaletarea copacilor, resturilor vegetale, gunoiului de grajd și în general a deșeurilor compostabile este interzisă din data de 20 februarie 2021.

Amenzile sunt de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice. 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice. Sănătatea fiecăruia din noi este influențată permanent de calitatea aerului pe care îl respirăm”, au explicat cei de la Garda de Mediu.