Săpăturile au fost făcute în localitatea Pericei, județul Sălaj, unde ar fi existat și o biserică medievală. Administrația locală a cerut arheologilor să verifice zona, dacă sunt elemente arheologice rare, întrucât este vizată pentru investiții. Dacă la începutul săpăturilor, nimic nu se anunța fabulos, ulterior descoperirile au devenit fabuloase. Biserica medievală și osemintele cavalerului apăreau doar în anumite cronici și în mărturisirile unor localnici, potrivit știriletransilvaniei.ro

Sălaj. Descoperire arheologică uimitoare

Arheologii spun că despre biserica medievală nu se cunoșteau foarte multe, iar resturile funerare a unui cavaler de rang înalt sunt spectaculoase: coiful, armura, buzuduganul, sabia sunt vizibile.

“ Este clar că este un personaj de sex masculin, datorită inventarului, adică deasupra lui a fost pus fostul lui sicriu, din cositor sau din plumb, care în urma trecerii vremii este aplatizat şi care este o descoperire la ora aceasta unică în zona Sălajului şi, din câte ştiu eu, unică în spaţiul nord-vestic al României. Cel puţin pentru Sălaj este o descoperire unică. Surpriza a fost ca inventarul găsit să fie unul absolut spectaculos, adică elemente de armură, părţi din coif, sabie, buzduganul care este încă o dată un simbol care arată că respectivul a fost un membru al elitei locale, un personaj important, pintenii. După desfacerea sicriului, vom vedea ce mai rezultă. Cert este că, la o primă vedere, după tipurile de pinteni, sabie, după acel buzdugan, este o piesă de secol XVI, cu analogii în multe zone europene. Cine este acest personaj? Rămâne ca după ce vom scoate piesele atunci să putem trage o concluzie”, a declarat cercetătorul științific Dan Băcueț, citat de sursa menționată.

Ce se va întâmpla cu piesele unice descoperite

Echipa Muzeului de Istorie Zalău a menționat că toate descoperirile vor urma o procedură clară. Vor fi desenate, fotografiate, apoi vor putea fi admirate într-o expoziție. De asemenea, zona va fi protejată și va fi marcată corespunzător. Valoarea descoperirilor este de o importanță deosebită pentru istoria României. Sunt elemente care datează din secolul al XVI-lea.

sursă foto: știriletransilvaniei.ro