Pompierii au intervenit în noaptea de miercuri spre joi, în stingerea unui incendiu ce a izbucnit la locomotiva unui tren marfar. Trenul staționa în gara Răstoci.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență  Sălaj, incendiul ar fi izbucnit datorită unei probleme la bordul electric. Trenul staționa în gara localității Răstoci, iar incidentul s-a produs la locomotiva unui tren marfar.

„În noaptea de miercuri spre joi, pompierii  Gărzii Ileanda au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la  locomotiva unui tren marfar staţionat în gara localităţii Răstoci. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică”, precizează într-o postare pe Facebook, reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Locomativa a fost deconenctată de garnitura de tren formate din vagoane la izbucnirea incendiului. Reprezentanții ISU Sălaj au declarat că vagoanele nu erau încărcate, iar flăcările au mistuit mai multe cabluri electrice. Nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat fără probleme de către pompieri.

2020: o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu la un vagon de tren

Anul trecut, cadavrul carbonizat al unei persoane a fost găsit într-un vagon de tren pe linia ferată dintre Augustin și Racoș, Brașov. Pompierii ce au fost chemați să stingă incendiul au găsit cadavrul unei persoane. Din cercetările inteprinse în acel moment, angajații Căilor Ferate Române nu știau de prezența persoanei în tren.

Din cercetările pompierilor în acea perioadă, trenul a fost compus dintr-o locomotivă și două vagoane. Potrivit CFR Călători, incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00, la ultimul vagon din trenul 3535, care circula pe relaţia Braşov-Mediaş. Incidentul s-a produs în apropiere de staţia Augustin.

″În tren se aflau în jur de 15 de persoane care au plecat spre destinaţie cu alte mijloace de transport. Nimeni nu a fost rănit. Deocamdată nu se cunoaşte cauza producerii incendiului”, a arătat CFR Călători în acea perioadă.