Poliția Locală Zalău a lansat rugămintea către proprietarii vehiculelor uitate prin parcări să le mute deoarece există riscul de a fi sancționați. Amenzile, conform legii, sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.

Conform polițiștilor locali, mai multe vehicule fără stăpân au fost identificate atât în parcările publice cât și pe spațiile verzi.

,,Această acțiune se face în baza prevederilor Legii 155/2010, Legea Poliției Locale. În domeniul circulatiei pe drumurule publice,Poliția Locală, conform art. 7, lit. l) “aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, se arată în comunicatul Poliției Locale Zalău.

Zeci de mașini abandonate în locurile de parcare

Cei de la PLZ au explicat cetățenilor ce vehicule fac obiectul acțiunii de curățenie a spațiilor publice și private. Altfel spus, polițiștii vor aplica sancțiuni contravenționale tuturor persoanelor ce au mașini neînmatriculate pe domeniul public și privat.

,,Vehicul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice”, au explicat cei de la PLZ.

Cetățenii sunt rugați să sune la poliție dacă văd mașini abandonate

Poliția Locală recomandă cetățenilor să sune la poliție în cazul în care observă o mașină ce ocupă abuziv un loc de parcare.

”Poliția Locală poate fi sesizată la orice oră. Este important să menționați locația unde se află autovehiculul și, eventual, date ale proprietarului (nume, adresă, etc)”, transmit autoritățile.

Problema locurilor de parcare nu reprezintă o noutate pentru țara noastră. Și municipiul Zalău a creat noi locuri de parcare în fiecare an, dar mereu au fost insuficiente. În acest moment există 7.000 de locuri de parcare, dar multe mașini sunt abandonate pe spațiile verzi și pe străzi.

Conform legii promulgate de către Klaus Iohannis, poliția are dreptul să ridice mașinile abandonate pe domeniul public.

Din totalul locurilor de parcare din municipiul Zalău, 4.672 sunt parcări de reședință, iar 2.458 sunt parcări cu plată.