În vârstă de 31 de ani, un bărbat din în Letca, județul Sălaj, se afla la volanul unei autoutilitare, când, intrând pe contrasens, a lovit trei pietoni și un autoturism care staționa.

În urma impactului, doi dintre oameni și-au pierdut viața, iar al treilea, șoferul mașinii parcate în vârstă de 27 de ani, s-a ales cu leziuni corporale motiv pentru care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile necesare, împreună cu cel care a produs teribilul accident.

Urmare a recoltării probelor biologice, polițiștii au constat faptul că vinovatul era sub influența drogurilor, acesta testând pozitiv la consumul de cocaină și canabis. Potrivit anchetatorilor, tânărul nu se află la prima abatere, în 2012 fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit vasiledale.ro, acesta s-a întors în țară după ce fusese plecat o perioadă în Italia, iar odată ajuns aici, s-a angajat la o firmă de catering. Directorul firmei spune că acesta ar fi fost foarte harnic la început, însă, la scurt timp comportamentul acestuia a devenit „ciudat”, reușind „performanța” de a accidenta trei autoturisme ale firmei, dintre care, pe unul l-a distrus complet într-un carambol pe Dealul Dura din Baia Mare, iar pe celelalte două le-a avariat.

De asemenea, persoana răspunzătoare pentru uciderea celor doi tineri și-a distrus și mașina personală, într-un alt accident, suferind cu această ocazie și răni destul de grave pentru care a fost necesară ghipsare unui picior pentru o perioadă de două luni de zile.

În ciuda faptului că persoanele decedate nu dețineau actul de identitate asupra lor, acestea au fost identificate în cursul nopții de către poliție. Vlad și Cristina erau din Baia Mare și se îndreptau alături de o altă persoană care a supraviețuit, la colindat în cartierul Grănicerilor.

Pentru a ajunge la destinație, aceștia intenționau să se urce în taxiul staționat, care pur și simplu, a fost azvârlit într-un stâlp la momentul impactului. În urma înștiințării familiilor celor doi tineri, la locuințele acestora au fost detașate echipaje medicale de urgență.

Potrivit informațiilor de la această oră, șoferul a fost reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de ieri, iar astăzi a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar judecătorii au admis propunerea procurorilor. Așadar, următoarea lună „bomba rutieră” și-o va petrece în arestul Poliției.