Sălaj. Un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Zalău a fost trimis pentru a doua oară în judecată pentru purtare abuzivă.
Dura Chiș Cristian a reușit să fie trimis în judecată, din nou, pentru purtare abuzivă la serviciu. Polițiștul este acuzat că ar fi agresat un bărbat, iar dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Zalău la sfârșitul lunii aprilie.
Bărbatul care a depus plângere împotriva polițistului a precizat că, după ce a fost dus la sediul poliției, Doru Chiș Cristian a început să-l lovească în zona feței. Conform legislației în vigoare, un astfel de comportament este interzis și nu corespunde metodelor de interogare.
Sălaj. Polițișt acuzat pentru a doua oară de purtare abuzivă
Polițiștul a mai fost trimis în judecată acum patru ani, când a fost acuzat de o tânără de 16 ani că a fost lovită în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Mai precis, polițiștul a intervenit în aplanarea unui conflict la un local din Zalău ce a izbucnit între două persoane, dar a agresat-o pe tânără.
„În fapt s-a reţinut că, în calitate de agent de siguranţă publică în cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a lovit-o pe partea vătămată C.P., cauzându-i leziuni traumatice (traumatism cranio-facial), care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale”, susțin anchetatorii, relatează graiusălajului.ro.
Polițistul s-a ales doar cu un avertisment din partea Curții de Apel Cluj, precizând că fapta are o gravitate redusă. Polițiștul, pus la dispoziție timp de 11 luni, a fost repus în drepturi și și-a primit drepturile financiare ce i-au fost suspendate.
Reamintim faptul că agentul din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Zalău, Doru Chiș Cristian, este cercetat pentru purtare abuzivă pentru a doua oară.
Un bărbat a depus plângere după ce ar fi fost lovit de către polițiști chiar în sediul poliției peste față. Bărbatul a fost trimis pentru prima dată în judecată în 2017 după ce ar fi agresat o tânără de doar 16 ani.