Sâmbăta Mare este plină de încărcătură emoțională, dar și de tradiții, superstiții. Practic, credincioşii români prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului. Este momentul în care se se roagă şi îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii.

Sâmbăta Mare. Nu trebuie să dormi!

Este ziua în care Isus este îngropat, iar sacrificarea mielului se asociază cu acest aspect. Una dintre marile superstiții ale acestei zile este că nu trebuie să dormi, sub nicio formă. La miezul nopții, este Învierea Domnului, iar în tot acest timp oamenii trebuie să alunge forța Răului.

Este recomand să îți pregătești hainele noi și să te rogi pentru ieratrea păcatelor. Apoi, Lunima Învierii, la miezul nopții se ia cu inima curată.

De altfel, mesajele preoților din această zi fac referire la faptul că nu molimele sunt nenorocirile, ci răutățile umane.

„Avem nevoie de sinceritate în mărturisire şi hotărâre fermă de a nu mai greşi. Fiecare din noi ştim cu ce Îl supărăm zilnic pe Dumnezeu. De aceea, ne putem uşor îndrepta, cu ajutorul Lui. Trebuie doar să ascultăm de glasul conştiinţei noastre şi să păzim poruncile Lui. Să ne întoarcem la El prin pocăinţă sinceră şi curată şi să dobândim prin spovedanie iertarea păcatelor.

Cetatea cea mare a Ninivei a fost iertată de Dumnezeu pentru că toţi cetăţenii ei au încetat a mai păcătui. Nu molimele şi necazurile trebuie să ne înspăimânte, ci faptul că supărăm neîncetat prin păcat pe Dătătorul tuturor bunătăţilor, că ieşim mereu din Casa părintească a bucuriei veşnice, gustând din fructul oprit al păcatului – aceste fapte trebuie să ne cutremure!

Moment de pace

„Tot ceea ce ni se întâmplă nouă este rodul neascultării noastre. Adevărul cu care se hrăneşte mintea noastră nu mai este Adevărul Evangheliilor, ci este înşelăciunea informaţiilor contradictorii, care aduce atâta spaimă, teamă şi tristeţe în sufletele noastre. Cu această spaimă ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre, şi nu cu nădejdea şi cu bucuria psalmilor, cea aducătoare de pocăinţă. Lumea întreagă este prinsă în această mreajă a înşelăciunii. Trebuie să ieşim din ea, alergând la Dumnezeu şi ocupându-ne mintea doar cu adevărul Lui, căci doar cunoaşterea Adevărului ne face cu adevărat liberi (Ioan 8, 32)., transmite Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza.

sursă foto: ziarullumina.ro